Castanii decorativi sunt arbori sau arbusti ce fac parte din genul Aesculus din familia Sapindaceae. Sunt originari din Europa, Asia si America de Nord, au o crestere viguroasa si pot ajunge pana la 30 m inaltime. Au o longevitate de pana la 150 de ani si sunt plantati in parcuri, gradini, masive sau pe marginea strazilor, in locurile nepavate.
Castan ornamental
Castanul ornamental face parte din genul Aesculus din familia Sapindaceae. Acesta cuprinde 13-19 specii de arbori foiosi, floriferi, originari din zonele temperate ale Europei si Americii de Nord. Au o crestere viguroasa dupa 2-3 ani si pot trai pana la 150 ani. Majoritatea au frunzele palmat compuse (5-7 foliole) si mugurii rasinosi. Fructul se prezinta sub forma unei capsule dehiscente, carnoasa, cu suprafata acoperita cu ghimpi la majoritatea speciilor. Semintele nu sunt comestibile si sunt toxice datorita continutului in saponine si diferiti alcaloizi.