Vezi 3 fire de răspunsuri
    • Mihaela
      22 iunie 2021
      0 urează frunze verzi

      Ce produce pete pe frunzele de Hoya?

      Bună ziua. Această Hoya este situată la pervazul unei ferestre cu orientare sudică, dar datorită balconului, soarele nu mai ajunge să bată direct până în cameră, așadar ea beneficiază doar de lumină indirectă. Udarea am făcut-o când solul este uscat, ghiveciul are tăviță. Pentru fertilizare am folosit îngrășământ lichid pentru plante cu flori de la Compo (pe el scrie așa: îngrășământ soluție NPK 4-6-6 cu oligoelemente), desigur, diluat conform instrucțiunilor. Sincer nu aș știi exact cât de des l-am folosit, dar aș zice că undeva la cel mult 1-2 ori pe lună, începând cu martie-aprilie. Planta a înflorit la un moment dat dar floarea a ținut puțin și s-a uscat (cam 2-3 săptămâni), iar un alt boboc pe care l-a avut s-a uscat. Observ că una din frunze este afectată destul de rău, nu am idee de ce (vedeți în poze mai exact). Pe mai multe frunze există pete închise la culoare, cu o tentă mov. Aceste frunze sunt și puțin încovoiate la margini, înspre interior. Nu știu ce reprezintă și dacă afectează planta, cum să procedez să o păstrez cât mai sănătoasă? De asemenea, pe un din ramuri există niște zgrăbunțe aurii, ca și cum ar fi o sevă întărită. Vă mulțumesc anticipat.

      # 92896

      5 Răspunsuri

      Răspunde
    • Tom Botanistul, Ajutor in gradinaSPECIALIST
      22 iunie 2021

      Buna ziua, pentru a va putea ajuta cu o recomandare adecvata, va rugam sa atasati cateva fotografii cu planta in ansamblu si sa ne precizati mai multe detalii: Cand au inceput sa apara simptomele? La ce interval de timp si cum realizati udarea, mai exact? Ati observat daunatori prezenti?

      # 93000
      0 urează frunze verzi
    • Mihaela
      22 iunie 2021

      Am trimis răspunsul fără poze. Revin cu pozele.

      # 93017
      0 urează frunze verzi
    • Mihaela
      22 iunie 2021

      Bună ziua,

      Nu am reușit să atașez mai multe fotografii la postare, vă las acum și o fotografie cu planta în ansamblu. Sincer, nu știu când au început să apară simptomele, cred că mici pete au existat de ceva timp dar nu le-am prea dat atenție, păreau inofensive. De aproximativ 3 luni am schimbat apartamentul în care stau, înainte primea lumină directă după-masa (nu știu dacă e relevant). Udarea am făcut-o pe deasupra, când observam că planta este uscată la suprafață și nu are nici apă în tăviță, aș aproxima că undeva la o săptămână. Nu am observat să existe dăunători, m-am uitat pe sub frunze, în pământ, la rădăcina… Includ și o poză cu felul în care arată pământul, poate este relevantă.

      # 93016
      0 urează frunze verzi
Vezi 3 fire de răspunsuri

N-AI GĂSIT RĂSPUNSUL PE CARE ÎL CĂUTAI?
Ca să nu-ți scape nimic, te putem anunța prin e-mail și prin notificare (în aplicație) când apare un răspuns nou.
ANUNȚĂ-MĂ

Te ținem la curent

Pe ce adresă de email dorești să te anunțăm când apare un răspuns nou?
Informația ta:

Numele tău trebuie să conțină maxim 30 de caractere. Dacă dorești să transmiți detaliile problemei cu care te confrunți, te rugăm să completezi celelalte câmpuri.

Adaugă
Ajută dacă atașezi câteva Imagini sau Clipuri maximum 15 sec
Mărimea maximă a documentului este 60 Mocd.

×

Te ajutăm
să ai grijă de plantele tale

Dacă nu ai găsit încă soluții în articolele noastre sau în discuțiile precendete, începe o discuție nouă iar specialiștii noștri îți vor sări în ajutor.

Discuție nouă despre

ÎNCEPE O DISCUȚIE DESPRE
Hoya

Mărimea maximă a documentului este 60 Mo.

Adaugă
Ajută dacă atașezi câteva Imagini sau Clipuri maximum 15 sec

Informația ta:

Numele tău trebuie să conțină maxim 30 de caractere. Dacă dorești să transmiți detaliile problemei cu care te confrunți, te rugăm să completezi celelalte câmpuri.


Estimare livrare

Afișează variante
Înapoi