Vezi 1 fir de răspunsuri
    • Liuba
      7 octombrie 2022
      0 urează frunze verzi

      Avocado cu simptome de uscare

      Am o plantă de avocado de vreo 9 ani. De la început a fost șugubăț – a dat o tijă când credeam că nu are nicio șansă și voiam să arunc sâmburele. L-am plantat, a crescut că nebunul, iar în două săptămâni a mai dat o tijă din același sâmbure. Au crescut la mare concurență, n-am prea știut ce să fac că să le fie bine, așa că nu am ciupit planta, am lăsat-o să crească așa cum a vrut.
      Când au crescut prea lungi și deja se răsturna ghiveciul, am transplantat într-un ghiveci mai mare. Nu cred că am procedat prea deștept, adică în ghiveciul nou am pus pământ de flori universal, am scos avocado-ul cu tot cu ce pământ avea, l-am pus peste ce era nou și am completat în jur și peste cu pământ nou, am trasat, am udat.
      După transplantare a avut o perioadă când i-a mers mai rău, au început să i se usuce vârfurile frunzelor. Transplantarea asta a fost făcută acum 3 sau 4 ani. După un timp și-a mai revenit, frunzele erau din nou lucioase și frumoase. Acum 2 ani l-am transplantat din nou într-un ghiveci și mai mare. Am procedat în același mod ca prima dată. De data asta i-am schimbat un pic locul – până atunci era în bucătărie, pe un taburet, lângă fereastră (orientarea spre sud-vest, deci are lumină în a doua parte a zilei) – lângă taburet, în colț, direct pe podea, după ușă. Aici cred că nu am estimat bine necesarul de apă, pentru că de două ori când l-am udat a curs apă din farfuriuță – înainte îl udam o dată sau de două ori pe săptămână, câte un pic. Acum mă deruta faptul că sus pământul părea uscat, dar jos se pare că nu era. În fine, mi-am dat seama că îl ud prea des și am rărit udatul.
      Au început din nou să i se usuce frunzele, de data asta mai mult (acum avea și mult mai multe frunze). I-au și căzut multe. Arătau exact că prima dată când i s-au uscat. Atunci am căutat pe net și am găsit că poate fi din cauza udatului excesiv dar și din cauza acidității solului și se recomanda presărare de rumeguș. Am adus din pădure niste rumeguș proaspăt de conifer rămas după tăietorii de lemne. Vreme de jumătate de am am tot folosit din cât adunasem atunci. Am folosit și un îngrășământ, nici nu știu exact marca, era un recipient mic, mi l-am adus de la Lidl sau Kaufland mama. Puneam conform instrucțiunilor, cam o dată pe lună, în diluția recomandată. A avut super efect, i-au dat frunze noi, ce mai, a renăscut și i-a mers super bine din nou. Între timp acel îngrășământ s-a terminat și am luat altul din Lidl, la sticlă mare (Grandiol – organic liquid vegetable plant food, spune că e potrivit tuturor tipurilor de plante). Am folosit din acela câte puțin, acolo cantitățile erau mai mari decât îmi trebuia mie, foarte posibil să nu fi folosit proporția corespunzătoare. Posibil sa nu fie nici cel mai potrivit. Cert e că începând de prin iunie a început din nou să aibă frunze uscate întâi la vârfuri, apoi tot mai multe frunze uscate total. I-am pus de vreo două ori din acest nou îngrășământ dar fără vreun rezultat pozitiv. Tot aveam speranța că din frunzele noi se va reechilibra și își va reveni, cum a mai făcut-o, dar de câteva zile i s-au uscat și aceste ultime frunzulițe noi, acum are toate vârfurile uscate. Tijele principate, mai jos, sunt încă verzi.
      Mă puteți ajuta cu un sfat cu ce-aș putea să fac ca să încerc să îl salvez macar acum în al 12-lea ceas?

      # 144062

      1 Răspuns

      Răspunde
    • Tom Botanistul, ajutor in gradinaSPECIALIST
      10 octombrie 2022

      Buna ziua. Deprecierea plantei a putut interveni in urma unui cumul de factori abiotici, precum: longevitatea speciei in conditii de apartament, stresul suferit in urma transplantarilor, umiditatea atmosferica, posibil udare necorespunzatoare, etc. De moment, se recomanda amplasarea plantei in locul unde a fost amplasat in ultimii ani, respectiv indepartarea frunzelor puternic afectate si a ramurilor uscate. In continuare, daca planta prezinta portiuni verzi, puteti avea in vedere administrarea unui ingrasamant bogat in bacterii benefice, care imbunatateste calitatea substratului, stimuleaza formarea radacinilor si mareste rezistenta plantei la factorii de stres, precum: AMN BonaVita, 500 ml. Se recomanda efectuarea a 2-3 tratamente, prin udare la radacina, la interval de 10-14 zile, conform recomandarilor de pe eticheta produsului. Totusi, avand in vedere starea actuala a plantei si cele mentionate mai sus, nu se poate preciza evolutia acesteia pe viitor. Pe viitor, pentru mai multe sfaturi si informatii despre ingrijirea acestor specii puteti urmari articolul nostru: Avocado, informatii si sfaturi de ingrijire.

      # 144155
      0 urează frunze verzi
Vezi 1 fir de răspunsuri

N-AI GĂSIT RĂSPUNSUL PE CARE ÎL CĂUTAI?
Ca să nu-ți scape nimic, te putem anunța prin e-mail și prin notificare (în aplicație) când apare un răspuns nou.
ANUNȚĂ-MĂ

Te ținem la curent

Pe ce adresă de email dorești să te anunțăm când apare un răspuns nou?
Informația ta:

Numele tău trebuie să conțină maxim 30 de caractere. Dacă dorești să transmiți detaliile problemei cu care te confrunți, te rugăm să completezi celelalte câmpuri.

Adaugă
Ajută dacă atașezi câteva Imagini sau Clipuri maximum 15 sec
Mărimea maximă a documentului este 60 Mocd.

×

Te ajutăm
să ai grijă de plantele tale

Dacă nu ai găsit încă soluții în articolele noastre sau în discuțiile precendete, începe o discuție nouă iar specialiștii noștri îți vor sări în ajutor.

Discuție nouă despre

ÎNCEPE O DISCUȚIE DESPRE
Avocado

Mărimea maximă a documentului este 60 Mo.

Adaugă
Ajută dacă atașezi câteva Imagini sau Clipuri maximum 15 sec

Informația ta:

Numele tău trebuie să conțină maxim 30 de caractere. Dacă dorești să transmiți detaliile problemei cu care te confrunți, te rugăm să completezi celelalte câmpuri.


Estimare livrare

Afișează variante
Înapoi