banner 1

Puricele melifer al marului- Psylla mali
Raspandire: Specie raspandita in zona temperata a Europei, America de Nord, Australia, Africa de Sud, iar in Romania este prezenta in toata plantatiile pomicole.

adult  larva
Descriere: Adultul are corpul de culoare variabila, dupa sezon, cu lungimea de 3.3-3.8 mm la mascul si 3.6-4 mm la femele.
Formele estivale au culoarea corpului verde-galbui, cu capul si toracele verde-cenusiu, iar abdomenul verde intens. Larva din prima varsta are corpul turtit dorso-ventral, de culoare galbena, iar larvele din varsta a doua au extremitatea abdominala acoperita cu o secretie ceroasa filamentoasa de culoare alba sau albastruie deschis.
Oul este alungit, initial de culoare galbana, apoi mai inchisa (portocalie, rosu inchis), de 0.4 mm lungime si este prins de substrat cu un pedicul fin.
Biologie si ecologie: Prezinta o generatie pe an si ierneaza in stadiul de ou depus de crapaturile ecoartei ramurilor, pe ramurile tinere la locul de unde pornesc mugurii, pe solzii mugurilor.
Larvele aparute sunt foarte vioaie si se deplaseaza spre mugurii florali si foliari, cu care se hranesc prin inteparea si absorbtia sevei din tesuturi. Organele atacate sunt acoperite de dejectiile zaharoase denumite „roua de miere”.
Spre sfarsitul infloririi, larvele se transforma in adulti, care raman pe frunze fara sa produca pagube. Depunerea pontei are loc la sfarsitul lunii august, inceputul lunii septembrie, izolat sau in grupuri mici de 3-10 oua, mai ales pe partea pomilor mai putin expusa la vant.

planta atacata  planta atacata
Plante atacate si daune: Ataca marul, puricele colonizeaza la inceput mugurii florali si foliari, apoi frunzele si fructele tinere.
In urma intepaturilor lastarii nu se mai dezvolta normal, se rasucesc, frunzele tinere se deformeaza, raman mici, cu aspect clorotic. Butonii florali avorteaza si se usuca, iar pedunculii lor raman multa vreme atarnati pe ramuri.
Organele atacate sunt acoperite de dejectii zaharoase (roua de miere) pe care se dezvolta ciupercile din genul Capnodium (fumagina). Din aceasta cauza se formeaza pe diferite organe atacate, un strat de culoare neagra, care impiedica functiile normale ale plantei (respiratie, transpiratie, etc.).
Combatere: Cel mai bun moment pentru combaterea larvelor este primavara, inainte de inflorire sau cand 10-15 % din flori si-au scuturat petalele, iar tratamentul se repeta la 1-2 ori, daca este nevoie, la interval de 10-15 zile, cu unul din urmatoarele produse: Calypso 480 SC (300 ml/ha), Fastac 10 EC (0.015%), Karate Zeon (0.150 l/ha), Mospilan 20 SG (0.3 kg/ha), Novadim Progress (0.1%).

Adauga un comentariu

*