Zmeur, informatii despre plantare si lucrarile de ingrijire

zmeur-plantare-informatii

Zmeurul (Rubus idaeus) este un arbust fructifer ce creste spontan in tarile din zona temperata. Plantele de zmeur se prezinta sub forma de tufa, cu lastari taratori si tulpini drepte, arcuite la varf. Acesta a fost introdus in cultura datorita fructelor sale ce au o aroma specifica. Fructele sunt utilizate in industra alimentantara, farmaceutica si cosmetica. Popularitatea acestui arbust este sustinuta de continutul complex al fructelor sale, bogate in acizi organici, zahar, fragarina, vitamine (A, C, E, B1, B2, B5, B6), caroten, cianina, acid salicilic, cupru, calciu, fier, iod, potasiu, magneziu si fosfor.

planta-zmeur

Particularitati de crestere si fructificare

Arbustul are un sistem radicular ramificat, ce patrunde in sol pana la adancimea de 30-40 cm. Pe radacini, zmeurul prezinta muguri adventivi, din care se vor forma drajoni. Tulpinile tinere sunt erecte sau usor inclinate spre varf, iar pe acestea se formeaza lastarii ce vor fructifica. Durata de viata a tulpinilor este de 2 ani. Frunzele sunt compuse, cu 3-5 foliole, dispuse altern pe tulpini. Florile sunt hermafrodite si se formeaza pe ramificatiile laterale. Fructul este o polidrupa de culoare rosie sau galbena, care la maturitate se desprinde usor de pe receptacul.

Din punctul de vedere al fructificarii, majoritatea soiurilor formeaza fructe o singura data pe an, vara. Tulpinile cresc vegetativ in primul an si formeaza mugurii de rod iar in anul al doilea fructifica pe lastarii laterali, formati in primavara.

Soiurile remontante de zmeur formeaza flori si fructe in zona de varf a tulpinilor inca din primul an, toamna. Portiunile care fructifica se usuca peste iarna, iar primavara se indeparteaza. In anul al doilea, tulpinile vor fructifica in partea inferioara, in prima parte a verii.

Cerintele fata de clima si sol

Plantele de zmeur sunt pretentioase fata de lumina iar in conditii bune de iluminare produc fructe de calitate, formeaza mai multi muguri de rod si prezinta rezistenta mai mare la ger. Din punct de vedere termic, zmeurul are cerinte medii. Daca tulpinile sunt bine maturate, arbustul rezista la temperaturi de pana la – 20. Cele mai bune rezultate se obtin in zonele unde cad anual minim 700 mm precipitatii. Cerintele fata de apa sunt cele mai ridicate in perioada de crestere a tulpinilor si de maturare a fructelor. Pe langa umiditatea din sol, zmeurul necesita si umiditate atmosferica ridicata, iar daca aceste conditii nu se indeplinesc, arbustul da productii mici si fructe nearomate. Solul din viitoarea plantatie trebuie sa fie bogat in humus, permeabil, bine aerat, cu pH-ul cuprins intre 5,6 si 6,5.

Pregatirea terenului

pregatire-teren-zmeur

Zmeurul este pretentios fata de plantele premergatoare, cele mai bune rezultate obtinandu-se dupa culturi prasitoare (porumb) sau cereale paioase. Nu se planteaza dupa cartofi, tomate, vinete, din cauza bolilor comune (verticilioza). Daca in jurul parcelei exista plante de zmeur crescute spontan, acestea se elimina.

Operatiunea de pregatire a terenului incepe prin eliminarea tuturor plantelor si resturilor vegetale provenite din cultura anterioara, iar daca terenul este puternic infestat cu buruieni, se pot aplica erbicide totale. Se realizeaza nivelarea terenului, daca este necesar, tinandu-se cont de panta terenului.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Se recomanda scarificarea terenului la adancimea de 50-60 cm, pentru a decompacta straturile profunde ale solului, lucrare ce se efectueaza imediat dupa eliberarea terenului, urmata de o aratura adanca, la 35-40 cm. Daca nu exista posibilitatea efectuarii scarificarii, se realizeaza doar aratura adanca, urmata de o lucrare cu discul.

Fertilizarea de baza se face cu gunoi de grajd bine descompus, administrat in groapa sau santul de plantare. La prelucrarea terenului, se pot aplica ingrasaminte cu fosfor si potasiu, in cantitati variabile, corelate cu starea de aprovizionare a solului. Continutul in elemente minerale al solului se poate determina in urma unei analize de sol.

Dupa pregatirea terenului urmeaza efectuarea gropilor, cu dimensiunile de 30 x 30 x 30 cm, sau a brazdelor deschise, la 30 cm adancime. Pentru o plantare de precizie, in prealabil se realizeaza pichetarea terenului, operatiune prin care se traseaza viitoarele randuri.

Alegerea soiurilor de zmeur

Alegerea soiurilor reprezinta o etapa foarte importanta pentru realizarea plantatiilor comerciale. Acestea se aleg in functie de conditiile pedo-climatice ale zonei, tehnologia aplicata, modalitatea de recoltare si destinatia produselor. Se recomanda plantarea mai multor soiuri, care sa asigure o polenizare mai buna si esalonarea recoltarii de o perioada mai lunga. Soiurile se planteaza separat, in functie de epoca de maturare.

Plantarea

Plantarea se poate face toamna, dupa caderea frunzelor sau primavara devreme, imediat dupa dezghet. Potrivit conditiilor climatice din Romania, plantarea de toamna este cea mai recomandata. Principala metoda de infiintare a plantatiei este prin drajoni, produsi in drajoniere specializate. Acestia se vor procura doar din pepiniere si statiuni de cercetare autorizate. Materialul saditor se verifica si se elimina exemplarele bolnave sau slab dezvoltate.

plantare-zmeur

Inainte de plantare, materialul saditor trebuie fasonat prin inlaturarea radacinilor ranite si reducerea sistemului radicular la lungimea de 15 cm. Pentru a favoriza prinderea arbustilor, acestia se introduc cu radacinile intr-o mocirla formata din pamant galben, balegar de bovine si apa. Avand in vedere ca radacinile zmeurului se deshidrateaza usor, acestea se mentin intr-un vas cu apa timp de cateva ore, inainte de plantare.

Plantarea se realizeaza astfel incat coletul plantei sa fie la acelasi nivel cu cel la care a fost in pepiniera.

La baza gropii se adauga un amestec format din pamant fertil 50% (scos de la suprafata gropii) + gunoi de grajd bine descompus 50 %. Radacinile se aseaza rasfirat pe stratul de la baza gropii, se acopera cu pamant si se taseaza. Dupa plantare se realizeaza udarea iar ulterior se efectueaza un musuroi de pamant, inalt de 10-12 cm. Dupa musuroire, plantele se scurteaza, astfel incat deasupra stratului de pamant (musuroiului) sa ramana 3-4 muguri.

Pentru plantatiile comerciale, se utilizeaza distantele de 2,5-3 m intre randuri si 0,3-0,5 m intre plante, pe rand. In sistem gospodaresc se recomanda urmatoarea schema de plantare: 1,5 – 2 m intre randuri si 50-80 cm intre plante, pe rand, cu adancimea de plantare de 30 cm.

Randurile se orieteaza pe directia nord-sud, pentru ca plantele sa beneficieze de suficienta lumina pe parcursul intregii zile.

Lucrarile de intretinere

palisare-zmeur

Pentru a usura realizarea lucrarilor de intretinere si recoltarea, se recomanda palisarea plantatiei de zmeur. Un sistem eficient este cel format din spalieri si sarme. Spalierii se amplaseaza pe rand la 8 m distanta intre ei si 60 cm adancime iar pe acestia se prind sarmele care vor sustine arbustii. In sistem gospodaresc se pot folosi aracii, de care se vor lega tulpinile arbustilor. Soiurile cu talie redusa se pot conduce si sub forma de tufa, fara sustinere.

Taierile zmeurului sunt relaltiv simple. In cazul soiurilor de tip floricane, cu o singura fructificare, cele mai bune rezultate se obtin atunci cand taierile se realizeaza primavara, in martie-aprilie.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

In primul an, drajonii se taie primavara devreme, la 3-4 muguri, daca plantarea s-a realizat toamna. In al doilea an, inainte de dezmugurirea plantelor, se aleg 2-3 tulpini viguroase, ce se scurteaza la 100-120 cm pentru a fructifica. Restul tulpinilor se elimina, pentru a favoriza dezvoltarea sistemului radicular si a noilor drajoni.

taieri-la-zmeur

Zmeurul formeaza anual mai multe tulpini, ce pot sa aglomereze tufa si sa consume resursele plantei, din acest motiv fiind necesara aplicarea lucrarilor de taiere. In plus, aglomerarea tufei conduce la formarea de fructe de calitate inferioara si favorizarea aparitiei bolilor si daunatorilor.

Incepand cu anul al treilea de la plantare, primavara se elimina tulpinile care au fructificat in anul anterior (se pot observa usor, fiind uscate) si se raresc tulpinile din banda, la interval de 15-20 cm. Se elimina cele concurente, cele care se ating sau cele foarte subtiri. Tulpinile de un an, care urmeaza sa fructifice, se taie la 140-160 cm.

Zmeurul necesita un sol bine afanat si fara buruieni.

Din acest motiv, intervalul dintre randuri nu se poate cultiva cu alte plante. Pentru a mentine solul curat se aplica 2-3 afanari superficiale (10-12 cm), de-a lungul perioadei de vegetatie. Toamna, se realizeaza o aratura la 18-20 cm adancime. De-a lungul randurilor de plante, se efectueaza 2-4 prasile manuale in perioada de vegetatie, pentru afanarea solului si distrugerea buruienilor.

Daca terenul este puternic infestat cu buruieni se impune aplicarea erbicidelor. Atentie!! In primii 2 ani de la plantare nu se folosesc erbicide).

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

In plantatiile de zmeur se poate aplica cu succes mulcirea cu materiale organice sau folie. Astfel, se mentine umiditatea solului la un nivel constant, fiind favorizata inradacinarea. Se pot utiliza turba, compost, paie sau folie din polietilena. Materialele organice se incorporeaza toamna in sol, servind ca ingrasamant. Intervalele dintre randurile de zmeur se pot mentine inierbate.

tratament-zmeura

Productia plantatiei este influentata de starea de sanatate a arbustilor. Zmeurul este atacat de o serie de boli si daunatori, care pot duce la distrugerea plantatiei.

Pentru a atinge capacitatea maxima de productie, zmeurul are nevoie de irigare si de fertilizare suplimentara. In zonele in care necesarul de apa (700 mm/an) nu este asigurat de precipitatii, se aplica 4-5 udari, cu norme de 300-400 metri cubi/ha. Irigarea prin picurare asigura administrarea eficienta si localizata a apei, fiind metoda cea mai recomandata.

Fertilizarea de baza a plantatiei se realizeaza inainte de plantare, conform specificatiilor de la pregatirea terenului. In plantatiile pe rod se administreaza ingrasaminte organice si chimice, localizat, de-a lungul randurilor de plante, o data la 2-3 ani. Fertilizarea localizata prin sistemul de irigare prin picurare reprezinta cea mai recomandata metoda, utilizandu-se in acest scop doar ingrasaminte hidrosolubile.

Se recomanda efectuarea fertilizarilor foliare, in completarea celor radiculare, in functie de necesitatile plantei si de conditiile de mediu.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Recoltarea

Maturarea fructelor se realizeaza esalonat, pe o perioada de 20-30 zile. Astfel, zmeura se recolteaza prin mai multe treceri, la 3-4 zile distanta, dimineata sau seara. Fructele se detaseaza de pe planta, fara receptacul. Zmeura are perisabilitate ridicata si in conditii normale, fructele nu pot fi depozitate mai mult de cateva zile.

×

Te ajutăm
să ai grijă de plantele tale

Dacă nu ai găsit încă soluții în articolele noastre sau în discuțiile precendete, începe o discuție nouă iar specialiștii noștri îți vor sări în ajutor.

Discuție nouă despre

ÎNCEPE O DISCUȚIE DESPRE
Alege

Mărimea maximă a documentului este 60 Mo.

Adaugă
Ajută dacă atașezi câteva Imagini sau Clipuri maximum 15 sec

Informația ta:

Numele tău trebuie să conțină maxim 30 de caractere. Dacă dorești să transmiți detaliile problemei cu care te confrunți, te rugăm să completezi celelalte câmpuri.


Vrei să afli și mai multe?

Specialiștii noștri participă la discuțiile comunității botaniștii cu informații și soluții utile.
Dacă dorești, poți să începi o discuție despre problema cu care te confrunți.
Citește discuțiile