Buna ziua!
Va felicit in primul rand pentru hobby-ul ales, sunt convinsa ca va ofera foarte multe satisfactii si relaxare. Ar fi cateva lucruri de care se poate tine cont in vederea obtinerii unor recolte bune, cu interventii cat mai mici cu produse chimice. In ceea ce priveste alegerea produselor fitosanitare, trebuie stiut faptul ca este imposibila aplicarea a 1-2 produse care sa rezolve toate problemele ce pot sa apara. De multe ori insa, nu substantele chimice sunt problema ci modul de aplicare si nerespectarea timpului de pauza. Fungicidele si insecticidele, in general, sunt de 2 feluri: sistemice si de contact. Cele sistemice sunt absorbite de catre planta si translocate la nivelul fiecarui organ. Cele de contact nu sunt absorbite de catre planta, acestea previn sau trateaza bolile si daunatorii cu care iau contact. Astfel, produsele de contact sunt indepartate prin spalare iar la cele sistemice este foarte important respectarea timpului de pauza (este mentionat pe fiecare ambalaj), pentru ca planta sa eliminare cea mai mare parte din substantele chimice. In concluzie, se pot aplica cu preponderenta produse de contact iar cele sistemice doar daca este nevoie (atac puternic de boala sau insecta).
Este necesar sa tineti cont de bolile si daunatorii din anul precedent si sa monitorizati culturile. La aparitia simptomelor, aplicati tratamente recomandate. Oricand aveti probleme, puteti posta cateva poze pe forumul nostru si vom incerca sa va indrumam.
Sunt multe masuri ce pot fi luate pentru a preveni aparitia bolilor si daunatorilor iar aceste masuri sunt foarte importante. In primul rand, se recomanda utilizarea semintelor cumparate, ce sunt produse in culturi speciale, fara boli si daunatori. Semintele recoltate din gradina proprie transmit de la un an la altul o serie de boli si daunatori. Un alt aspect foarte important este igiena culturala. Se recomanda adunarea resturilor din cultura, atat in perioada de vegetatie (de exemplu: copili de tomate) cat si toamna, la curatarea gradinii. Resturile se indeparteaza, se distrug, ard sau pune la compostare, daca nu prezinta simptome de boala. Buruienile sunt foarte daunatoare deoarece sunt purtatoare de boli si daunatori si mentin umiditatea ridicata intre randurile de plante (majoritatea bolilor si daunatorilor sunt favorizati de aceste conditii), asadar buruienile nu au ce cauta in cultura dumneavoastra. Se recomanda deasemenea respectarea distantelor de plantare sau chiar marirea acestora, astfel incat plantele sa beneficieze de o buna ventilare. Aplicarea fertilizantilor (organici sau chimici) ajuta mult plantele sa reziste la atacul bolilor si daunatorilor. Plantele bine hranite se vor imbolnavi mai greu.
Se poate aplica Amalgerol (), Cropmax () pentru o buna legare a florilor, Bionat () in primele faze de vegetatie, cand plantele dezvolta partea vegetativa.
Champ (), Funguran (https://www.botanistii.ro/spiess-funguran-oh-50-wp.html), Dithane () sunt fungicide de contact ce se aplica pentru un spectru larg de boli. Karate Zeon () este un insecticid de contact cu spectru larg de combatere. Acestea sunt doar cateva recomandari. Gama de produse ofera si alte variante.
La pomi si arbusti fructiferi, asa cum ati precizat, se aplica tratamente in perioada de repaus. In acest articol gasiti mai multe detalii (Tratamente de iarna cu uleiuri si produse pe baza de cupru).
In concluzie, in functie de bolile si daunatorii care apar (sau pe care stiti ca i-ati avut in anul anterior), aplicati produsele recomandate si incercati sa tineti cont de ideile oferite.