Buna ziua. Simptomele de pe tulpini sunt similare cu cele provocate de patarea brun-violacee a tulpinilor de zmeur (Didymella applanata), insa pentru o identificare exacta, este necesara efectuarea unei analize de laborator. Aceasta se poate face la un Institut de Protectia Plantelor din zona in care va aflati.
In acest caz, pentru siguranta, se recomanda indepartarea tuturor tulpinilor afectate (daca mai este cazul) si distrugerea acestora prin ardere.
Pe viitor, pentru a preintampina aparitia si raspandirea acestei afectiuni, se recomanda intreprinderea de masuri care sa imbunatateasca circulatia aerului in interiorul plantelor (pentru a permite uscarea mai rapida a frunzelor/tulpinilor si pentru patrunderea luminii), combaterea buruienilor, fertilizarea rationala (evitarea administrarii ingrasamintelor cu un continut ridicat de azot), controlul bolilor si daunatorilor.
Ulterior, pentru a mentine o stare fitosanitara buna, se recomanda efectuarea tratamentelor preventive din vegetatie, in functie de fenofaza (Mur - Program de tratamente), precum si a celor din repaus vegetativ (Tratamente de iarna cu uleiuri si produse pe baza de cupru).
In plus, pe parcursul perioadei de crestere, puteti avea in vedere administrarea regulata a unui ingrasamant organic, precum: , aplicat prin udare, conform recomandarilor de pe eticheta (mentionate si in pagina produsului). Acesta sporeste rezistenta plantelor la atacul daunatorilor/bolilor, sprijina plantele in conditii de stres si stimuleaza cresterea sanatoasa.
Pentru mai multe informatii despre fertilizarea echilibrata a arbustilor fructiferi si ingrijirea acestor specii, va rugam sa consultati si articolele noastre: Plan fertilizare arbusti fructiferi; Mur, informatii despre plantare si lucrarile de ingrijire; Mur, informatii despre tratamente, boli si daunatori.