Bougainvillea, bobite verzi in substrat si daunatori pe frunze
Bună ziua,
Am observat la niște plante de Bougainvillea următoarele:
1. Pe pământ, erau mai multe bobite verzi (cele de pe șervețel), care par vegetale din exterior, însă am spart una și conține un lichid albastru deschis. Sunt semințe de Bougainvillea, sau oua de păianjen? Sau vreun îngrășământ?
2. In mijlocul florilor tinere, se aduna purici negri. Am stropit cu insecticid. La cat timp sa repet stropirea?
3. Pe pământ, se observa niște granule fine albe, ca de zahăr. Ce ar putea fi?
Este necesar sa le schimb pământul sau măcar stratul de deasupra?
Din păcate, telefonul nu îmi permite sa fac poze macro. Mai detaliate (apropiate) de atât, nu am reușit sa fac.
Buna ziua. Bobitele verzi din substrat par a fi granule de ingrasamant.
Insectele din a doua fotografie nu se pot distinge foarte clar, de aceea, nu putem identifica specia de daunator. Daca ati aplicat deja un tratament, urmatorul tratament il puteti efectua la un interval de 7-10 zile (in functie si de instructiunile de pe eticheta produsului folosit). De asemenea, insecticidul folosit il puteti alterna cu un alt insecticid, cu spectru mai larg de actiune, precum: Mavrik 2 F, 5 ml , in doza de 5 ml/10 L apa.
Referitor la depunerea albicioasa de pe substrat, din pacate, in fotografie nu se observa foarte clar pentru a putea identifica natura acesteia. Daca este necesar, puteti inlocui primii centimetri de substrat cu unul nou, proaspat, cum ar fi: Substrat Profesional Plante Verzi, 10 litri.
Mai multe informatii despre ingrijirea acestor specii se regasesc in articolul nostru: Bougainvillea, informatii si sfaturi de ingrijire.
Pe ce adresă de email dorești să te anunțăm când apare un răspuns nou?În momentul în care apare un răspuns nou despre acest subiect, îți vom trimite o notificare prin email.