Nectarin, sfaturi si informatii despre ingrijire si cultivare

Informatii generale

Nectarin (Prunus persica var. nucipersica) – face parte din familia Rosaceae si este cultivat pentru fructele sale aromate.

Nectarinul, cunoscut si sub numele de Prunus persica var. nucipersica, este o varietate de piersica (Prunus persica). Acesta a fost rezultatul unei mutatii genetice naturale. Fructul se distinge prin lipsa pufului si tegumentul stralucitor.

Nectarina este mai putin fragila decat piersica si poate fi transportata mai usor. Aceasta se poate gasi in mai multe varietati de culoare a pul, precum alb, galben sau rosu (Blood Nectarine).

Frunzele sunt de culoare verde lucios si au forma lanceolata. Florile apar in axilele frunzelor, fie individual, fie in grupuri de doua sau trei de-a lungul ramurilor. Florile au cinci petale, de obicei roz, dar uneori albe, cinci sepale si trei seturi de stamine.

Nectarinul si piersicul se aseamana foarte mult in ceea ce priveste aspectul lor. Acesti arbori sunt in general de dimensiuni mici pana la medii. In majoritatea culturilor, ei sunt mentinuti la o inaltime intre 3 si 4 metri prin taierea ramurilor pentru a facilita recolatrea fructelor in sezon.

Particularitati de crestere si dezvoltare

Cand piersicile sunt incrucisate sau se autofecundeaza, datorita unei gene recesive pot rezulta nectarine (gena dominanta fiind cea pentru epicarpul pubescent). Ocazional, piersicii pot produce nectarine in urma unor variatii ale mugurilor. Nectarinele pot fi cultivate in acelasi mod ca si piersicile, iar cele mai bune rezultate sunt de obicei obtinute pe soluri bogate in azot, cu un drenaj bun, care contin nisip sau pietris.

Cresterea radacinilor este mai intensa in primavara si toamna, cand temperatura solului se situeaza intre 8-20°C.

Partea aeriana a nectarinului creste rapid in primii ani, emitand 1-3 serii de lastari anticipati care densifica coroana. Totusi, se poate accelera dezvoltarea coroanei prin taieri, reducand astfel cu 1-2 ani perioada de formare.

Inflorirea are loc in aprilie-mai, in functie de conditiile climatice, necesitand temperaturi de cel putin 10-12°C.

Dupa intrarea in productie, cresterea vegetative scade. Nectarinul fructifica productiv la 2-3 ani de la plantare.

Cerintele fata de clima si sol

Nectarinul prefera o clima calda, dezvoltandu-se in zone cu temperaturi medii anuale de 10-12°C. Rezista la temperaturi de pana la -24°C in iarna, cu mugurii rezistand la -3,9°C. Acesta poate rezista la secete prelungite, dar pentru productii optime, este esentiala apa, mai ales in perioada de dinaintea maturarii fructelor. Excesul de apa poate asfixia radacinile, iar umiditatea ridicata din aer favorizeaza aparitia bolilor si poate amplifica efectele negative ale gerului iernii.

Aceasta specie are cerinte mari de lumina, asa ca taierile trebuie sa asigure o buna aerisire a coroanei. Plantarea pomilor ar trebui sa fie pe versantii cu expunere sudica pentru a beneficia de lumina suficienta. Lipsa luminii poate duce la cresterea redusa a lastarilor, sensibilitatea la ger si productie slaba din punct de vedere cantitativ si calitativ.

Pregatirea terenului

Pentru a planta nectarinul in conditii optime, se recomanda selectarea solurilor fertile, permeabile, cu texturi variind de la mijlocii la nisipoase si luto-nisipoase.

In cazul in care terenul prezinta o panta, se planteaza arborii doar in partea superioara, iar randurile trebuie sa fie orientate pe directia nord-sud.

Pregatirea terenului trebuie sa urmeze principiile generale. Daca intentionati sa plantati nectarine intr-o zona care a fost folosita anterior ca livada, este recomandabil sa pregatiti terenul cu 1-2 ani inainte de plantare. Aceasta perioada este necesara pentru a restabili structura solului si pentru a elimina eventualele focare de infectie. In acest scop, se poate opta pentru cultivarea culturilor perene de ierburi. In cazul in care parcela este puternic infestata cu buruieni, se poate lua in considerare folosirea cu precautie a erbicidelor.

• Pichetarea terenului

Pentru o plantare precisa, se poate efectua pichetarea terenului. Acesta consta in marcarea pozitiei fiecarui pom pe teren, prin introducerea unui tarus in locul de plantare planificat.

• Cand si cum se face plantarea

Perioada ideala de plantare pentru majoritatea speciilor de nectarine este toamna. Materialul saditor ar trebui sa fie procurat doar de la pepiniere sau statiuni pomicole autorizate.

Schema pentru plantare este de:

· 5×4 metri pentru sistemul de cultura clasic

· 4×2 metri pentru sistemul intensiv.

• Fasonarea radacinilor:

Inainte de plantare, se efectueaza fasonarea radacinilor pentru a indeparta portiunile deteriorate. Radacinile necrozate trebuie eliminate complet, iar cele sanatoase ar trebui scurtate la 7-8 cm.

• Mocirlirea radacinilor:

Dupa fasonare, urmeaza mocirlirea radacinilor. Aceasta consta in introducerea radacinilor intr-un amestec format din pamant galben, gunoi de grajd proaspat, apa si un stimulator de inradacinare. Stratul de mocirla are rolul de a mentine umiditatea sistemului radicular. Daca materialul saditor a fost transportat pe distante mari, radacinile ar trebui inmuiate in apa timp de 2 ore inainte de mocirlire, pentru a le rehidrata.

Plantarea propriu-zisa

Aceasta etapa incepe prin saparea gropii. Daca terenul a fost corespunzator hidratat, groapa se sapa cu 1-2 zile inainte sau chiar in aceeasi zi si are dimensiunile de 40 x 40 x 40 cm. La baza gropii, se introduce un amestec de pamant fertil si gunoi de grajd bine descompus. Plantati puietul astfel incat radacina sa stea pe stratul fertil de la baza gropii. Dupa ce radacinile au fost acoperite cu 10 cm de sol, se executa prima tasare a solului pentru a asigura un contact strans intre radacini si sol (fara a rupe radacinile). Adancimea de plantare trebuie calculata astfel incat punctul de altoire sa fie la aproximativ 3 cm deasupra solului si orientat spre nord. Dupa plantare, langa nectarin se introduce un tutor si se uda bine.

Lucrarile de intretinere

In primavara, este necesar sa se asigure necesarul de apa pentru a sprijini prinderea puietilor. Irigarea este esentiala pentru a asigura radacinilor conditiile optime de dezvoltare. In jurul nectarinilor, se poate efectua lucrarea de afanare. De asemenea se poate aplica mulci vegetal pentru a mentine o stare fitosanitara favorabila, a impiedica cresterea buruienilor, a conserva umiditatea din sol si a reduce numarul interventiilor de intretinere. Se pot smulge sau taia buruienile din jurul arborelui.

Taierile

Taierile pomilor tineri in timpul procesului de formare a coroanei au ca scop dezvoltarea unei structuri echilibrate a coroanei. In cazul nectarinului, care are capacitatea de a forma muguri anticipati, formarea coroanei se bazeaza in mare masura pe interventii in vegetatie si mai putin pe taierea in sezonul de iarna. Taierea in vegetatie prezinta mai multe avantaje, printre care:

1. Eliminarea cresterilor inutile pentru a promova dezvoltarea si maturarea corespunzatoare a ramurilor destinate structurii coroanei sau fructificarii.
2. Imbunatatirea calitatii fructelor.
3. Reducerea efortului necesar pentru taierile in sezonul de iarna.
4. Mentinerea zonei de fructificare aproape de ramurile principale, evitand golirea bazei coroanei.

Incepand cu primul an de viata al pomilor, din luna mai, cand lastarii au atins lungimea de 10-15 cm, se efectueaza taieri in vegetatie. Acestea se repeta de 2-3 ori pe parcursul sezonului de crestere, in functie de ritmul de dezvoltare al acestora. In timpul taierilor in vegetatie, se selecteaza in mod repetat lastarii necesari pentru formarea scheletului.

Incepand cu anul 3-4, cand incepe fructificarea, se lasa ramuri mixte la nivelul pomului, scurtate eventual la 60 cm (pentru a permite fructificarea). Aceste ramuri mixte sunt la o distanta de 25-30 cm una de cealalta, de-a lungul ramurilor scheletului.

In plantațiile mature, taierea este o practică obligatorie in fiecare an. In timpul taierilor, se efectueaza intretinerea coroanei prin rarirea ramurilor multianuale in functie de forma de coroana dorita.

Tipuri de taieri

Există două metode principale de taiere la nectarin: taierea traditionala, care necesita mai multe interventii, si taierea moderna (taierea lunga). Taierea se recomanda sa fie efectuata la sfarsitul iernii sau in primavara devreme, dupa ce riscul de inghet a trecut.

Taierea traditionala implica scurtarea ramurilor mixte la 25-30 cm si ramurilor multianuale, la aproximativ 35-40 cm. Se face suprimarea celorlalte cresteri anuale nedorite.

Taierea moderna presupune rarirea ramurilor mixte la 20-30 cm si scurtarea lor daca depasesc 70 cm, cu suprimarea cresterilor anuale in exces.

La ambele metode de taiere, ramurile salbe (fara rod) sunt suprimate, deoarece nu produc fructe de calitate. Aceste ramuri si buchetele de mai pot fi folosite pentru fructificare atunci cand nu exista suficiente ramuri mixte sau cand mugurii de rod au fost afectati de inghet. In aceste cazuri, ramurile salbe sunt scurtate la 2-3 muguri pentru a lega si hrani fructele.

In contrast cu alte specii de pomacee sau specii drupacee, la nectarin, ramurile care produc fructe in anul fructificarii se epuizeaza si nu sunt considerate ideale pentru a face parte din structura semischeletului coroanei. In timpul taierilor, se suprima sau se reduc aceste ramuri, iar cresterea este redirectionata catre ramurile anuale viguroase, care se dezvolta din mugurii vegetativi situati la baza lor.

Stimularea cresterii si fructificarii

Pentru a ghida cresterea si fructificarea nectarinilor, se pot efectua o serie de operatiuni colective cunoscute sub numele de „schimbarea pozitiei ramurilor.” Aceste operatiuni includ:

Dresarea ramurilor: aceasta implica modificarea pozitiei naturale a ramurilor spre o directie mai verticala. Acest lucru duce la cresterea si intarirea ramurii respective. Operatiunile acestea se efectueaza in principal in faza de maturitate a pomilor. In aceasta faza, cresterea vegetativa este limitata, iar aceasta operatiune contribuie la rejuvenarea coroanei.

Inclinarea ramurilor: operatiunea consta in schimbarea pozitiei ramurilor spre o directie orizontala. Aceasta stimuleaza dezvoltarea mugurilor pe ramura respectiva si imbunatateste ventilatia coroanei. De obicei, aceasta operatiune se practica in stadiul timpuriu de dezvoltare a pomilor, cand cresterea vegetativa este predominanta.

Arcuirea ramurilor: Prin modificarea pozitiei ramurilor in acest fel, partea de baza ramane in ascensiune, in timp ce partea terminala este inclinata sub orizontala (descendent). Aceasta operatiune incurajeaza atat cresterea vegetativa, cat si fructificarea ramurii.

Protejarea pomilor impotriva inghetului

Datorita schimbarilor neprevazute de vreme din ultimii ani, pomii fructiferi sunt adesea afectati de temperaturile scazute din primavara, care pot ameninta recolta. Pentru a proteja pomii, se poate lua in considerare tehnica fumigatiei. Atunci cand se anunta temperaturi joase, in livada se pot arde materiale inflamabile, care vor genera o cantitate semnificativa de fum (cum ar fi paie, gunoi de grajd, smoala, turba, etc.).

In acest fel, se creeaza un strat dens de fum deasupra livezii, care impiedica pierderea caldurii din sol si mentine astfel o temperatura mai ridicata in zona coroanei pomilor. Este esential sa mentinem focul aprins pe toata durata noptii, mai ales inainte de rasaritul soarelui, cand temperaturile scad brusc. Aceasta procedura poate proteja pomii de temperaturi de pana la -3°C.

Fertilizarea

Datorita capacitatii sale ridicate de productie, nectarinul necesita aporturi suplimentare de nutrienti. In cazul livezilor tinere, se recomanda aplicarea gunoiului de grajd si a ingrasamantului complex NPK. Pentru a asigura aportul necesar de oligoelemente, se poate opta pentru fertilizarea foliara.

Irigarea

Pentru a obtine o productie cat mai abundenta, este esential sa se efectueze irigarea plantatiei de nectarin. Prin udarea pomilor in faza de intrare in perioada de coacere a fructelor, se poate obtine o crestere a productiei de pana la 25%. Numarul de udari si cantitatea de apa utilizata, intre 4 si 5 aplicari cu o norma de 400-600 metri cubi pe hectar, depind de conditiile climatice specifice.

Rarirea fructelor

Deoarece nectarinul are o capacitate de productie foarte mare, el dezvolta mai multe fructe decat poate sustine si hrani in mod eficient.

Pentru a evita ruperea ramurilor si epuizarea pomului, este necesara rarificarea fructelor. In luna mai-iunie se indeparteaza toate fructele deformate, deteriorate sau bolnave. Apoi, se face o rarire pentru a crea un echilibru de crestere al fructelor. Se asigura o distanta de 8-10 cm intre fructe pe ramuri. Aceasta practica va asigura nectarine mari si sanatoase la recoltare.

Combaterea bolilor si daunatorilor

Efectuarea tratamentelor fitosanitare conform calendarului specific pentru nectarin (piersic) poate reduce semnificativ aparitia bolilor si daunatorilor. Pentru a eradica focarele de infectie din livada, se aplica tratamente in timpul repausului vegetativ (preventive), in special in perioada de iarna. Tratamentele se realizeaza in zilele mai calde de iarna, cu temperaturi peste 5°C.

Recoltarea

Fructele piersicului ajung la maturitate intr-un mod treptat si, din acest motiv, procesul de recoltare se desfasoara in doua-trei etape distincte. Un aspect important de luat in considerare este capacitatea acestor fructe de a suporta o perioada de postmaturare, ceea ce inseamna ca pot fi culese inainte de atingerea maturitatii pentru consum.

In general, momentul optim pentru recoltare este atunci cand fructele au atins dimensiunea si culoarea specifica soiului respectiv, iar pulpa este inca ferma la atingere.

Dupa recoltare, nectarinele pot fi pastrate in depozite frigorifice timp de 2-3 saptamani, asigurandu-se astfel o conservare adecvata a calitatii lor.

Operatiunea de culegere a fructelor trebuie efectuata in conditii de vreme uscata si racoroasa. Fructele trebuie culese impreuna cu pedunculul (codita) pentru a evita aparitia unor agenti patogeni in interiorul fructului.