Migdal, informatii despre plantare si lucrarile de ingrijire

Migdalul (Amygdalus communis) este un pom fructifer ce face parte din familia Rosaceae, fiind apreciat pentru fructele sale. Fructele de migdal sunt consumate in stare proaspata sau se utilizeaza in industria alimentara, farmaceutica etc. Un aspect important de mentionat este acela ca, migdalul infloreste cel mai timpuriu si poate fi afectat de ingheturile tarzii. Astfel, un factor limitativ in cultura migdalului este reprezentat de temperatura si din acest motiv, acesta se intalneste in tara noastra in zonele favorabile vitei de vie. Se poate cultiva in Tulcea, Constanta, Ostrov, Prahova, Arad, Bihor, Salaj sau in zona litoralului.

Particularitati de crestere si fructificare

In primii ani de la plantare, migdalul are o crestere rapida. Tulpina poate ajunge pana la 12 metri. De asemenea, acesta specie formeaza foarte multe ramuri anticipate, ce ajuta la o formare rapida a coroanei. Migdalul prezinta internodii scurte si formeaza muguri micsti si vegetativi dispusi in grupuri. Este o specie precoce, ce intra pe rod dupa 2 – 3 ani, iar productiile maxime se obtin incepand cu anul 8.

Florile sunt hermafrodite, de culoarea alb – roz. Este o specie autosterila, iar polenizarea este entomofila. In plantatie se recomanda plantarea a 2 – 3 soiuri pentru a asigura o polenizare corespunzatoare. Frunzele sunt lanciolate si au marginea zimtata. Diferentiaza muguri de rod anual si nu este afectat de alternanta de fructificare.

Soiurile de migdal fructifica pe ramuri mixte (de 40 – 60 cm), buchete de mai, ramura pleata si pe ramurile lungi. Se degarniseste relativ greu, buchetul de mai poate forma rod  pana la 5 -7 ani. Fructul este o drupa ce poarta in interior samanta (nuca de migdal). Migdalele sunt inchise in coaja. Au o forma oblica, iar culoarea este maro.

Cerintele fata de clima si sol

Are o perioada scurta de vegetatie si poate fi afectat de ingheturile din toamna, dar si de cele din primavara. Creste si se dezvolta optim in zonele unde temperatura medie anuala este 10.5 – 11 °C. Pomii vigurosi de migdal si bine intretinuti rezista pana la temperaturi de -27°C. Temperatura optima pe perioada de vegetatie este de 17 – 18 °C, dar suporta bine temperaturile excesive din timpul verii.

Este cea mai rezistenta specie pomicola cultivata la noi in tara. Prefera zonele unde cad anual 400 – 450 mm precipitatii (Dobrogea), dar poate valorificat si apa din irigatii. Are pretentii ridicate fata de lumina, de aceea, se planteaza pe terenurile cu expozitie sudica. Nu este pretentios fata de sol, sistemul radicular valorifica terenurile scheletice (pietroase), cele sarace in nutrienti si pe cele calcaroase, dar este pretentios fata de regimul aero-hidric al solului. Panza freatica nu trebuie sa fie la o adancime mai mica de 3 metri.

Tehnologia de cultivare a migdalului

Alegerea si pregatirea terenului

Amplasarea plantatiei de migdal trebuie sa tina cont de cerintele fara de clima si sol ale plantei. In general terenul pe care se vor planta pomii trebuie sa aiba expozitie sudica, sa fie ferit de vanturile reci, iar precipitatiile anuale nu trebuie sa fie mai mici de 300 mm/ an. Pregatirea terenului trebuie sa se realizeze inca din vara.

Parcela se curata de resturile vegetale si se poate aplica o fertilizare cu gunoi de grajd in doze de 30 – 40 tone/ hectar. Urmatorul pas este reprezentat de executarea unei araturi la adancimea de 30 cm. Daca profilul de solul este subtire, adancimea de arat se reduce. Daca este nevoie, se recomanda nivelarea terenului. Cu cateva zile inainte de plantare se efectueaza doua treceri cu grapa cu discuri.

Plantarea

In cazul migdalului, perioada optima pentru plantare este primavara devreme, deoarece cei plantati toamna se deshidrateaza puternic si se refac mai greu. In sistemul de cultura clasic, se recomanda distanta 5×5 m. Dupa stabilirea schemei de plantare se realizeaza pichetarea terenului.

Operatiunea consta in marcarea printr-un tarus a pozitiei fiecarei plante pe teren. Trebuie sa amintim ca in parcele se planteaza 2 – 3 soiuri diferite pentru ca polenizarea sa se desfasoare normal. Astfel, se planteaza un soi de baza si doua soiuri polenizatoare. Se recomanda ca la doua randuri cu soiul de baza sa se planteze un rand cu soiul polenizator.  Urmatoarele etape sunt reprezentate de saparea gropilor si plantarea propriu-zisa. Gropile se pot realiza manual sau cu ajutorul agregatului format din tractor si burghiu.  Aceastea au dimensiunile de  40 x  40 x 40 cm.

Fasonarea radacinilor

Inainte de plantare se realizeaza fasonarea radacinilor. Operatiunea se realizeaza cu scopul de a inlatura portiunile vatamate si de a mentine un sistem radicular cat mai sanatos. Radacinile necrozate se inlatura complet, iar cele sanatoase se scurteaza la 15 – 20 cm.

Dupa fasonare, urmeaza mocirlirea radacinilor. Mocirlirea reprezinta introducerea radacinii intr-un amestec de pamant galben, balega de vaca si apa. Stratul de mocirla ajuta pomii sa se adapteze la noile conditii din plantatie. Se recomanda ca mocirla trebuie sa aiba consistenta smantanii. In cazul in care plantarea se realizeaza in perioade secetoase, fiecare puiet se uda cu aproximativ 10 litri de apa.

Combaterea buruienilor

Dat fiind faptul ca de cele mai multe ori migdalul se planteaza in zonele secetoase, se recomanda ca intervalul dintre randuri sa se mentina lucrat. Aceasta operatiune se poate realiza prin prasile repetate, discuire superficiala, frezare sau erbicidare. In cazul in care se utilizeaza erbicide, inainte de aplicare, se recomanda eliminarea drajonilor.

Fertilizarea

Se face in functie de gradul de aprovizionare a solului si a plantelor cu elemente nutritive. Migdalul reactioneaza bine la fertilizare foliara sau la fertirigare. Se pot aplica si ingrasaminte chimice pe baza de azot, fosfor si potasiu. Azotul se aplica in trei reprize. 1/3  din doza se administreaza toamna odata cu fosforul si potasiul, 1/3 din doza inainte cu 2 – 3 saptamani inainte de inflorit, iar restul dozei se administreza la sfarsitul lunii iunie.

Se aplica irigatiile in perioadele de seceta si in zonele unde precipitatiile anuale nu depasesc valoarea de 300 mm. Cele mai favorabile metode de udare sunt prin microaspersiune si prin picurare. In conditiile din Romania migdalul are nevoie de irigatii primavara inainte de inflorit, in perioada intaririi edocarpului, la diferentierea mugurilor de rod (jumatatea lunii iulie), in perioada scuturarii fructelor.

Taierile la migdal

In primii 3 – 4 ani de la plantare se realizeaza taierile de formare a coroanei. Se recomanda ca formele de conducere care valorifica bine particularitatiile biologice ale speciei. In acest sens coroana se va forma sub forma de piramida sau vas.

In primavara anului intai pomul se scurteaza la inaltimea de 80 cm deasupra unui mugure de rod orientat spre exterior. Dupa pornirea in vegetatie, se suprima toti mugurii si lastarii din zona trunchiului pana la inaltimea de 50 cm. In cursul verii (august) se aleg 3-4 lastari dispusi uniform pe pom, pentru a forma viitoarea coroana.

In primavara anului al doilea se aleg definitiv lastarii principali. Daca sunt mai lungi de 60 cm acestia se scurteaza astfel incat toti sa aiba aceasi lungime. Lastarul ce prelungeste axul principal se scurteaza astfel incat sa fie cu 25 cm mai sus decat lastarii principali. In timpul verii se elimina toti lastari lacomi si cei care cresc pe partea superioara a ramurilor principale (coama).

In al treilea an incepe formarea celui de-al doilea etaj al coroanei. Ramura de prelungire a axului principal se taie deasupra unui mugure orientat spre exterior. Pe ramurile principale se lasa cate un lastar viguros, aflat la aproximativ 50 cm de axul central si care este orientat spre exteriorul coroanei.

Lastarii care cresc pe partea superioara a ramurilor (coama) se elimina. In al patrulea an se alege o ramura pentru formarea celui de-al treilea etaj al coroanei. Aceasta trebuie sa fie la 30 cm fata ultimul etaj (al doilea). Se elimina toate ramurile concurente, lacome si orientate catre interiorul coroanei. Pentru normarea incarcaturii de rod, ramurile anuale se scurteaza la 4-5 muguri.

Dupa aceasta perioada taierile la migdal trebuie sa asigure o fructificare echilibrata, sa mentina coroana pomului aerisita si sa elimine ramurile debile, cele uscate si pe cele afectate de ger.

Migdalul are o capacitate mare de formare a lastarilor anticipati si lacomi. In perioda de tinerete acestia aglomereaza coroana si trebuie eliminati. Spre deosebire de piersic, ramurile de rod fructifica timp de 2 – 3 ani. Din acest motiv acestea se elimina sau se scurteaza la 30 % din lungimea initiala.

Recoltarea

Recoltarea la migdal se realizeaza la maturitatea completa cand mezocarpul crapa, iar samburele cade cu usurinta, pentru fructele destinate consumului sub forma de miez, sau inainte de intarirea endocarpului, pentru cele verzi, destinate pregatirii dulcetei. Se recomanda ca recoltarea sa se realizeze manual, pentru a nu distruge formatiunile de rod. In cazul plantatiilor mari, recoltarea se face mecanizat. Dupa recoltare, fructele se decojesc si se usuca la soare timp de 3 – 4 zile. Depozitatea se face in depozite uscate, bine aerisite si ferite de rozatoare.