Dereglari de nutritie la plante

Ela Botanista, Ajutor in Gradina acum 9 luni

 

Cultivarea plantelor presupune asigurarea conditiilor optime de crestere si protejarea acestora de boli si daunatori. De multe ori simptomele anumitor dereglari pot fi confundate cu cele ale prezentei unor patogeni, aplicandu-se astfel tratamentele unui diagnostic gresit. Diagnosticarea corecta a unor deficiente de nutritie este importanta in mentinerea cresterii si dezvoltarii plantelor si intocmirea unui plan de fertilizare eficient. Dereglari ale factorilor de mediu ( lumina, temperatura, umiditate, curenti de aer ) pot deasemenea sa produca dezechilibre plantelor.

Ingrasamintele sunt produse naturale sau de sinteza, ce sunt aplicate in sol, pe sol sau pe planta pentru a completa rezerva de elemente nutritive ale solului si pentru a asigura cresterea normala a plantelor. Fiecare element are un anumit rol in metabolismul plantei si este necesar intr-o anumita cantitate.

In functie de cantitatea necesara plantelor, nutrientii se impart in:

  • macroelemente: de ordin primar (N, P, K) si secundar (S, Ca, Mg)
  • microelemente: Fe, Mn, Zn, B, Mo, Cu.

Macroelementele se aplica in doza de zeci sau chiar sute de kilograme substanta activa, de regula, in fiecare an.

Microelementele se aplica in doza de cateva kilograme substanta activa/ha, o data la cativa ani.

Dintre toate elementele, deficienta nutritiei cu N este cea mai raspandita, iar dintre microelemente este cea de B.

 

AZOT (N)

Este un element esential ce influenteaza productia de legume prin formarea partii vegetative a plantelor, fiind carenta-de-azotconsiderat un element al cresterii.

Carenta de N

Datorita mobilitatii mari in plante si posibilitatii de retranslocare, simptomele carentei de azot apar intai pe frunzele mature, de la baza plantei sau lastarilor si se extind spre cele din varf, in cazul persistentei acesteia. Carenta de azot determina rate reduse de crestere (cantitati mici de biomasa si recolta) si scurtarea perioadei de vegetatie, cu efecte negative asupra productiei.

Simptome:

  • radacini lungi si cu putine ramificatii;
  • frunzele se ingalbenesc, incepand de la varf si margini, apoi se vestejesc si in final se usuca, avand culoarea galben-brunie;
  • ingalbenirea poate fi urmata de defoliere prematura a plantelor;
  • frunzele tinere, din varful tulpinii, prezinta culoare verde pal si tind sa fie mai mici;
  • la unele specii, frunzele prezinta pe partea inferioara nervura principala si petiolul rosii sau rosii purpurii;
  • este redusa ramificarea, plantele raman mici, cu tulpina subtire;porumb-cu-n-optim-si-deficienta
  • inflorirea este slaba si are loc cu intarziere;
  • la porumb, cloroza incepe de la varful frunzei si inainteaza spre baza ei in forma literei V, cu varful pe nervura principala;
  • la tomate si castraveti, lipsa azotului duce la reducerea suprafetei foliare.

Pentru prevenirea aparitiei carentelor, se recomanda administrarea periodica a ingrasamintelor organice si utilizarea anuala a ingrasamintelor cu azot in doze optime, fractionate corespunzator. Se administreaza fertilizari foliare o data cu aplicarea de produse fitosanitare. In cazul incorporarii resturilor vegetale in sol, doza de azot se suplimenteaza cu 6-7 kg N/ tona de resturi vegetale incorporate.

Pentru corectarea carentei, se aplica ingrasaminte chimice cu azot, fie la sol, cu incorporare, in apa de irigatie sau prin fertilizari foliare, repetate la intervale de 8-10 zile.

Excesul de N

Simptomele apar tot pe frunzele mature, de la baza plantei. Frunzele prezinta culoarea galben-verzuie, au aspect de “oparit” si apar arsuri pe varfurile si marginile frunzelor.exces-de-azot-la-ardei

In caz de exces moderat:

  • plantele prezinta tulpini groase, rigide, foliajul se dezvolta puternic si prezinta o culoare verde intens;
  • la vita de vie si pomi lemnul nu se matureaza suficient iar plantele devin vulnerabile la ger;
  • este intarziata inflorirea si coacerea fructelor;
  • la cereale scade rezistenta la cadere;
  • legumele si fructele au calitati gustative mai slabe, scade fermitatea pulpei si rezistenta la transport si pastrare.

Pentru prevenirea aparitiei excesului de N, se recomanda dimensionarea corecta a dozelor de ingrasaminte organice si chimice, fractionarea si aplicarea uniforma pe teren.

In cazul excesului de azot, se poate face o irigare controlata, cu o norma de apa care sa distribuie azotul intr-un volum mai mare de sol.

 

FOSFOR (P)

Acest element are un rol primordial in metabolismul plantelor, participand la cele mai importante procese fiziologice. Fosforul confera rezistenta plantelor la seceta, stimuleaza dezvoltarea sistemului radicular si contribuie la procesul de fructificare si formare a semintelor. La cerealele paioase, fosforul stimuleaza infratirea.

Carenta de P

Simptomele carentei se manifesta de la baza plantei spre varf. Temperaturile scazute reduc mobilitatea fosforului in sol iar seceta si compactarea solului reduc difuziunea acestuia in sol.

Simptome:

  • sistemul radicular este slab dezvoltat, putin ramificat, radacinile secundare sunt putine si scurte;carenta-de-fosfor
  • plantele sunt mici si se dezvolta foarte greu, ramificarea este redusa;
  • frunzele prezinta culoarea verde inchis, cu nuante de murdar, apoi capata reflexe rosietice, purpurii, cu precadere pe fata inferioara a frunzelor, pe nervuri si petioli (la tomate, salata, porumb, varza);
  • tulpinile sunt rosietice-purpurii;
  • inflorirea este intaziata;
  • la mar, acumularea fosforului in cantitati mici in fructe duce la brunificarea pulpei in timpul depozitarii acestora la temperaturi scazute;
  • la cereale paioase infratirea este slaba;
  • este redusa sinteza proteinelor si continutul de gluten din boabele de grau;
  • la porumb este inhibata formarea inflorescentelor.

Pentru prevenirea carentei de fosfor, se recomanda dimensionarea corecta a ingrasamintelor si aplicarea uniforma, irigarea in caz de seceta, combaterea buruienilor, amendarea corecta a solului.

Pentru corectarea carentei, se recomanda incorporarea de ingrasaminte cu fosfor sau aplicarea pe cale foliara.

Excesul de P

Se intalneste rar, fiind facilitata de o nutritie deficitara cu Zn. Se caracterizeaza prin necroze pe varful si marginile frunzelor bazale.

 

POTASIU (K)

Este un macroelement ce contribuie la rezistenta plantelor la ger si seceta si influenteaza coloratia produsului finit.

Carenta de K

Se intalneste, de regula, pe solurile acide, cu textura usoara, nisipoasa.

Fiind foarte mobil in plante, potasiul migreaza usor de la frunzele batrane catre cele tinere, in vederea reutilizarii lui de catre acestea. Astfel, simptomele apar intai pe frunzele de la baza plantei sau lastarilor. Deficienta acestui element scade mult productia la varza, castraveti si tomate.

deficienta-de-k-la-cereale-si-vita-de-vie

Simptome:

  • pe frunze apar cloroze la varf si margine, ce inainteaza spre nervura principala si baza frunzei, urmate de necroze brune; marginile frunzelor se roluiesc;
  • inflorirea este slaba, florile raman sterile, leaga partial si adesea procentul de flori cazute este mai mare;
  • la tomate, frunzele bazale se ingalbenesc, dupa care zonele galbene devin maronii, fructele se coc neuniform si prezinta nervuri verzi in interior;
  • deficienta-de-k-la-salatala castraveti, apar fructele in forma de bec (umflate la varf si subtiri la coada);
  • la salata, frunzele prezinta culoarea verde inchis iar cele batrane se necrozeaza pe margini;
  • la telina, radacina ramane mica si este uneori goala in interior.

deficienta-de-k-la-tomate

Pentru prevenirea aparitiei carentei de potasiu, se recomanda dimensionarea corecta a dozelor si aplicarea uniforma, evitarea amendarii excesive, irigarea in conditii de seceta, evitarea baltirii.

Excesul de K

Excesul de potasiu determina carente secundare de Ca si Mg.

 

CALCIU (Ca)

Este unul din elementele de baza, necesar pentru asigurarea rezistentei mecanice a tesuturilor, fiind implicat in procesele fiziologice ale plantelor. Calciul influenteaza favorabil cresterea radacinii. Acest element, o data integrat in tesuturi, nu poate fi translocat si reutilizat in tesuturile tinere, carenta sa manifestandu-se pe varfurile de crestere, in centrul rozetelor de frunze, la nivelul fructelor, in partea dinspre floare.

deficienta-de-ca

Carenta de Ca

Absorbtia calciului de catre plante poate fi influentara de numerosi factori:

  • temperaturile ridicate din perioadele calduroase de vara;
  • temperaturile scazute din sol, in cazul culturilor timpurii;
  • fertilizarea excesiva cu N, in special cel amoniacal;
  • aprovizionarea deficitara sau incorecta cu apa (administrare in cantitate mare, o data la cateva zile);
  • nivel ridicat de saruri din sol, din cauza fertilizarii excesive a solului.

Simptomele carentei de calciu:

  • este afectata zona de varf a plantei, are loc inmuierea, brunificarea si prabusirea tesuturilor tinere din varful plantei si lastarilor;
  • la salata se necrozeaza varful si marginea frunzelor tinere;deficienta-de-ca-la-legume
  • la varza are loc brunificarea interna a capatanii;
  • la legumele de sera (tomate, ardei, vinete, castraveti, pepeni verzi), apare putregaiul apical al fructului, tesutul colapseaza sub forma unei usoare depresiuni in pulpa (“blossom end rot”); zona afectata este ulterior usor infectata de ciuperci din genul Alternaria spp.;
  • la tomate se produce avortarea florilor iar fructele sunt negre in interior;
  • la castraveti se produce incovoierea sau avortarea fructelor;
  • la mere si pere apar pete rotunde, superficiale la inceput, ce devin brune, usor adancite si tesutul prezinta gust amar; aceasta perturbare incepe in camp si continua in delozit (bitter pit);
  • la mere, deficienta de calciu mai poate determina brunificarea interna a fructelor;
  • telina prezinta simptomul de “inima neagra”;
  • la cartof si ceapa se manifesta simptomul de piticire.

Pentru prevenirea carentei de calciu, se recomanda aprovizionarea corespunzatoare si constanta a plantelor cu apa, de preferat prin sistemul de irigare prin picurare. Se amplaseaza plase de umbrire in zilele calduroase de vara si se efectueaza prasile, in vederea aerarii solului si imbunatatirii functionarii sistemului radicular. Fertilizarea cu ingrasaminte cu calciu administrate la sol sau foliar tine sub control lipsa acestui element.

In cazul excesului de calciu, au loc carente induse a diferite elemente: B, Mn, Fe, Mg, K si simptomele caracteristice acestora.

 

MAGNEZIU (Mg)

Este considerat un element esential in cresterea plantelor deoarece ajuta la consolidarea peretilor celulari si imbunatateste absorbtia altor elemente in plante. Magneziul este o componenta a clorofilei.deficienta-de-mg

Carenta de Mg

Datorita mobilitatii mari a acestui element, carenta se manifesta intai la frunzele de la baza plantei si inainteaza catre cele din varf.

Simptome carentei de magneziu:

  • pe frunze apar cloroze marginale sau pete internervuriene cu aspect mozaicat, in nuante de galben-verzui, din cauza descompunerii clorofilei;
  • clorozele avanseaza dinspre marginea frunzei spre centru, urmate uneori de necroze;
  • nervurile principale si o fasie de-a lungul lor raman verzi mult timp dupa aparitia clorozei;
  • la unele specii (cartof, castraveti, tomate) cloroza incepe de la mijlocul frunzei si inainteaza spre margini;
  • la cereale paioase, pe frunze apare o cloroza “tigrata” datorita alternarii in sens transversal  a unor benzi de concentratie diferita a clorofilei.

Pentru prevenirea carentei de magneziu, se aplica regulat ingrasaminte organice sau ingrasaminte chimice cu Mg si se evita suprafertilizarea cu potasiu.

Excesul de Mg determina carente secundare de K, Ca, Mn.

 

SULF (S)

Sulful este un element nutritiv esential, ce activeaza multe procese enzimatice in plante si este parte componenta a glicozidelor, ce dau mirosul caracteristic plantelor de mustar, ceapa, usturoi.

Carenta de sulf

Deficienta de sulf este asemanatoare cu cea de azot. Datorita mobilitatii reduse in planta, sulful nu este translocat din frunzele mature catre cele tinere, din etajele superioare. Simptomele carentei apar intai pe frunzele tinere si se extind treptat spre baza plantei (invers fata de N).

Insuficienta nutritiei cu sulf apare indeosebi in zonele foarte umede, pe soluri cu permeabilitate ridicata, in care elementul este spalat in profunzime. Speciile mari consumatoare de sulf (varza alba, ceapa, floarea-soarelui, mustarul, pastarnacul, rapita, sfecla) sunt mai predispuse la deficiente.

Insuficienta aprovizionarii cu sulf are ca efect incetinirea pronuntata a cresterii sau chiar stoparea ei.deficienta-de-s

  • pe frunze apare cloroza uniforma, verde-galbuie sau galbena, nu apar necroze iar plantele nu pierd frunzele prematur;
  • la grau, insuficienta sulfului duce la scaderea calitatii de panificatie a graului, sulful influentand direct compozitia proteinelor din gluten;
  • la rapita, carenta de sulf se manifesta prin decolorarea frunzelor si a florilor iar silicvele se opresc din crestere sau nu se dezvolta normal;
  • la vita de vie este afectata cresterea atat a sistemului aerian, cat si a celui radicular;
  • lastarii vitei de vie raman mai mici decat normal, frunzele adulte nu ajung la marimea obisnuita;
  • la plantele leguminoase, numarul nodozitatilor de pe radacini este redus.

Pentru prevenirea deficientelor de sulf se recomanda aplicarea periodica a ingrasamintelor organice, administrarea de superfosfat, dimensionarea corecta a dozelor de azot si mentinerea umiditatii corespunzatoare in sol.

Excesul de sulf nu dauneaza, in general, plantelor. Doar concentratiile foarte mari sunt daunatoare. Ploile acide in care sunt dizolvati oxizi de sulf pot provoca arsuri pe frunze.

 

BOR (B)

Borul imbunatateste fertilitatea. Dintre toate microelementele, deficienta de bor este cea mai raspandita.

Carenta de B

carenta-de-b

Carenta apare mai intai pe varfurile de crestere si frunzele tinere, datorita mobilitatii scazute a acestui element.

Simptome:

  • carenta determina formarea de radacini rare;
  • frunzele tinere din varful plantei sunt primele afectate, se rasucesc, devin fragile si prezinta necroze neregulate intre nervuri;
  • inflorirea este inhibata;
  • adesea, are loc caderea bobocilor florali, a florilor si a fructelor in formare;
  • stigmatele si polenul pot deveni sterile, neavand loc fecundarea, ceea ce duce la aparitia de fructe fara seminte;
  • la sfecla – apare putregaiul uscat al inimii si radacinii iar frunzele centrale ale rozetei putrezesc;
  • la telina se formeaza cavitati interne;
  • la vita de vie, apare fenomenul de meiere, bobitele raman mici sau sunt lipsite de seminte;
  • la plantele floricole, florile sunt mai mici, decolorate si deformate;
  • la mar si par, pe fructe apar pete ce dau gust amar;
  • la tomate, apare frecvent marirea caliciului;
  • la conopida, inflorescenta se brunifica iar frunzele se rasucesc;
  • tulpinile de conopida, varza si brocoli prezinta cavitati in interior;
  • la capsun, fructele sunt deformate.

Pentru prevenirea carentei de bor, se recomanda aplicarea in sol, la 3-5 ani, de borax, tetraborat de sodiu sau acid boric, in doze de pana la 3 kg B/ha. Ingrasamintele naturale au de asemenea efecte benefice. Se evita dozele excesive de amendamente calcaroase pe solurile acide si se asigura umiditatea corespunzatoare in sol prin irigatii. Aplicat in perioada infloririi, favorizeaza procesele de inflorire si fecundare.

Excesul de bor apare intai pe frunzele mature si se extinde spre cele tinere. Simptomele se manifesta pe varful si marginea frunzelor prin cloroze in puncte, dungi sau pete, urmate de necroze. Simptomele toxicitatii pot fi confundate cu simptomele nivelului ridicat al salinitatii.

 

CUPRU (Cu)

Cuprul are rol în formarea clorofilei, în germinarea seminţelor, în sporirea rezistenţei la secetă şi în aprovizionarea cu apă a plantelor. Totodata, cuprul are rol in respiraţie şi sinteza proteinelor.

Carenta de Cu

Apare in special pe solurile nisipoase, in cele cu continut mare de materie organica, solurile serelor si solariilor in care s-au adaugat cantitati mari de materie organica si turba. Dozele mari de N, P, Zn favorizeaza sau accentueaza carenta de cupru. Cantitati luxuriante de azot determina dezvoltarea abundenta a aparatului foliar si sechestrarea unei cantitati mari de cupru.

Deficienta acestui element poate reduce recolta cu 20 pana la 100%. Simptomele apar intai pe varful plantelor sau lastarilor, la varful frunzelor.

deficienta-de-cupru

Simptome:

  • de regula, meristemul apical se necrozeaza si piere;
  • la monocotiledonate, frunzele tinere se opresc din crestere, devin albicioase, se rasucesc incepand cu partea din varf;
  • cerealele sunt mai predispuse la cadere, prezinta flori putine si sterile, inflorescentele sunt diforme iar maturarea boabelor este intarziata;
  • la pomii fructiferi are loc desfrunzirea prematura a lastarilor anuali sau frangerea si moartea acestora;
  • scoarta pomilor este adesea rugoasa si prezinta exudatii gomoase prin fisuri.

Prevenirea carentei de cupru se realizeaza prin administrarea periodica a ingrasamintelor la sol sau foliar. Tratamentele cu fungicide cuprice pot preveni carenta.

Excesul de cupru se manifesta prin cloroze pe frunzele mature. Clorozele sunt urmate de necroze incepand de la varf si margini si continuand spre nervura principala. Toxicitatea apare rar, in special in culturile de vita de vie in care se utilizeaza multe fungicide pe baza de cupru.

 

FIER (Fe)

Fierul joaca un rol vital in procesul de sinteza a clorofilei, in procesul de respiratie si in fixarea azotului.

Carenta de Fe

Mobilitatea fierului in planta este redusa. Acesta nu poate fi reutilizat din frunzele mature in caz de deficienta, de aceea simptomele apar pe frunzele tinere si pe partile din varf.

deficienta-de-fe

Simptome:

  • frunzele tinere prezinta culoare verde-galbuie iar zonele dintre nervuri devin galbene sau alb-galbui;
  • de regula, nervurile principale, uneori si cele secundare raman verzi ;
  • cloroza poate cuprinde chiar si nervurile insa nu au loc necroze;
  • frunzele pot sa devina complet albicioase si tind sa stea ingramadite;
  • la monocotiledonate, cloroza se manifesta pe jumatate din frunza in sens longitudinal sau sub forma de dungi galbene ce alterneaza cu dungi verzi de-a lungul frunzei;
  • cloroza ferica este des intalnita la pomi fructiferi si vita de vie;
  • la pomi poate avea loc defolierea lastarilor;
  • pomii si butucii de vita sunt slab dezvoltati si fructifica slab.

Deficienta de fier apare la plantele ce prefera un pH acid sau slab acid si sunt cultivate pe sol neutru sau alcalin. Carenta de fier manifestata prin cloroza apare in special pe solurile calcaroase si pe cele bogate in bicarbonati. Excesul de P au Mn poate determina aparitia carentei de fier sau accentuarea ei. Compactarea solului sau pH-ul peste 7 al solului determina deasemenea aparitia simptomelor de carenta de fier.

Carenta se poate preveni si corecta prin aplicarea de ingrasaminte cu fier.

Simptomele deficientei acestui element se pot confunda cu simptomele deficientei de Mg, Zn sau Mn insa doar carenta de Fe se manifesta initial la frunzele tinere, celelalte manifestandu-se initial pe frunzele batrane.

Toxicitatea constituie, de regula, o problema pe solurile submerse sau in hidroculturi, unde conditiile anaerobiotice, de reducere, favorizeaza cresterea continutului de fier. Toxicitatea pe solurile cu exces de umiditate poate fi evitata prin amendarea calcaroasa a solului, prin lucrari de drenaj si de afanare.

 

MANGAN (Mn)

Acest element determina o mai buna rezistenta a plantelor la temperaturi scazute, la seceta si la prezenta sarurilor din sol in cantitate mare.

Carenta de Mn

Carenta de mangan se manifesta la culturile sensibile, in special la cele adaptate pe soluri acide sau slab acide si cultivate pe soluri neutre sau alcaline, unde mobilitatea manganului se reduce mult.

Carenta apare sub forma de cloroze internervuriene, asemanatoare cu cele ale deficientei de Mg, cu deosebirea ca se manifesta mai intai pe frunzele tinere din varf si se extind spre baza plantei.

deficienta-de-mn

  • la graminee, apar cloroze internervuriene de culoare galbene-cenusii, in forma de pete alungite sau puncte, ce devin brune si se unesc;
  • la dicotiledonate, apar cloroze de tip mozaic, chiar si cele mai mici nervuri raman de obicei verzi;
  • necrozele punctiforme formate in zonele clorozate se pot uneori perfora;
  • inflorirea plantelor este slaba si are loc cu intarziere;
  • stiuletii de porumb nu formeaza boabe la baza lor;
  • la morcov, radacina principala ramane mica, subtire si ramifica, formand multe radacini secundare;
  • la pomii fructiferi clorozele au aspectul unui schelet de peste.

Pentru prevenirea aparitiei carentei de mangan, se aplica ingrasaminte cu mangan la sol, concomitent cu ingrasaminte cu azot amoniacal, cu efect acidifiant, pe solurile neutre si alcaline. La aparitia simptomelor de carenta, se aplica fertilizarea foliara. Tratamentele se repeta deoarece, nefiind un element mobil, carenta poate sa apara la noile cresteri.

Excesul de Mn

Acumularea manganului in tesuturile superficiale ale tulpinii si petiolului frunzelor conduce la aparitia de pete si puncte brun-inchise. La pomii fructiferi scoarta devine rugoasa, apar crapaturi pe trunchi si ramurile tinere sunt insotite de excretii gomoase. In zona axilara se formeaza multi lastari ce dau aspect de matura de vrajitoare. Pe frunzele batrane apar pete brun-inchise, inconjurate de zone clorotice. Toxicitatea se manifesta la plantele adaptate solurilor cu pH neutru sau slab alcalin si cultivate pe sol acid, cu concentratii mari de Mn activ. Acidifierea solului determina cresterea mobilitatii manganului. In caz de toxicitate, se recomanda aplicarea de amendamente calcaroase ce determina precipitarea manganului.

 

MOLIBDEN (Mo)

Molibdenul are rol in fixarea azotului molecular, in sinteza proteica si a altor compusi. De asemena, acest element induce rezistenta la fainare la floarea-soarelui, lucerna si salata iar porumbul devine mai rezistent la aparitia taciunelui.

deficienta-de-mo

Carenta de Mo

Sensibilitatea plantelor la carenta de molibden depinde de specie. Foarte sensibile sunt leguminoasele, care au nevoie de molibden pentru fixarea azotului in nodozitati si cruciferele.

Carenta de molibden se manifesta asemanator celei de N, prin cloroze la nivelul frunzelor mature insa urmate repede de necroze pe varful si marginea frunzelor; marginile frunzelor se roluiesc spre fata superioara.

  • in general, plantele au talie redusa ca urmare a scurtnodarii, manifestandu-se simptomul de piticire;
  • este stanjenita formarea florilor sau a polenului, ceea ce impiedica formarea fructelor;
  • la leguminoase, simptomele sunt tipice de carenta de N, radacinile prezinta nodozitati putine si verzi in sectiune;
  • la varzoase apar frunze cu limbul atrofiat;
  • la conopida, inflorescenta nu se mai dezvolta sau este distorsionata;
  • la trandafiri, florile sunt slab colorate iar petalele externe se roluiesc spre exterior.

De regula, carentele de molibden sunt asociate cu un pH sub 5,5 in sol. Pentru prevenirea aparitiei carentei, se aplica amendamente calcaroase pentru corectarea aciditatii.

Excesul de Mo se manifesta pe frunzele tinere prin perturbarea cresterii limbului foliar. Frunzele sunt deformate si prezinta culoare galben-aurie. Mugurii apicali pier si se dezvolta mugurii axilari.

 

ZINC (Zn)

Plantele bine aprovizionate cu zinc sunt rezistente la fainare. Acest element are un efect inhibitor asupra dezvoltarii ciupercilor. Aplicarea chelatilor cu Zn poate reduce sau preveni manifestarea virozelor la plante.

Carenta de Zndeficienta-de-zn

Simptomele deficientei se manifesta de la varful plantei spre baza acesteia, zincul fiind un element cu mobilitate redusa.

Simptome:

  • stagnarea cresterii, scurtnodarea tulpinilor si lastarilor;
  • pe frunze apare patarea clorotica, urmata rapid de necroze de diferite marimi iar nervurile raman verzi;
  • inflorirea si legarea sunt slabe;
  • la dicotiledonate are loc dispunerea in rozeta a frunzelor iar cele din varful tulpinilor sunt foarte mici;
  • la pomi apare simptomul de rozeta, frunzele sunt mici, clorozate;
  • speciile floricole au flori putine si de slaba calitate.

Pentru prevenirea aparitiei carentei, se efectueaza periodic fertilizari cu ingrasaminte naturale, se aplica P in doze echilibrate, se optimizeaza regimul aerohidric al solului. O data la 4-5 ani, se aplica ingrasaminte cu Zn in doze de 4-8 kg Zn/ha. In cazul aparitiei simptomelor de carenta, se efectueaza stropiri foliare repetate cu ingrasaminte ce contin Zn.

Toxicitatea este rareori intalnita la culturile din camp dar poate sa apara la culturile din sere si se manifesta prin reducerea cresterii foliare si radiculare, urmate de clorozarea frunzelor, uneori de pigmentarea brun-roscata a plantelor. In caz de toxicitate, se recomanda amendarea.

 

 

Buna! Ai nevoie de ajutor?

Am nevoie de ajutor

Alătură-te discuției:

*