Soia, informatii despre infiintare, tehnologia de cultura si recoltare

soia-tehnologia-de-cultura

Soia (Glycine max) este o planta oleo-proteica cultivata pentru semintele sale bogate in proteine (27-50%) si grasimi (17-27%). Planta se foloseste in alimentatia oamenilor, in obtinerea furajelor combinate, pentru productia de faina, pentru extragerea grasimilor sau pentru producerea de lapte, sosuri sau supe. Proteina caracteristica soiei este glicinina. Aceasta este usor digestibila si se apropie mult de caracteristicile proteinei de origine animala. Grasimile din semintele de soia sunt: palmitina, stearina, oleina, linoleina, fitosterina, colesterina si lecitina. Uleiul obtinut din soia contine 75-85% acizi grasi nesaturati.

soia-planta

Sistemul radicular este pivotant si patrunde in sol pana la adancimea de 2 metri. Tulpina este acoperita cu perisori, erecta si ramificata. Frunzele de la primul nod sunt provenite din cotiledoane. Cele inserate la al doilea nod sunt simple, unifoliate, iar cele situate la nodurile urmatoare sunt dispuse altern, trifoliate cu un petiol lung. Foliolele au forma ovala, lanceolata sau rombica. Florile sunt dispuse in inflorescente de tip racem, dispuse axial sau terminal. Florile sunt hermafrodite de culoare alba sau violacee. Fructul este o pastaie curbata cu 1-5 seminte.

Ciclul de vegetatie al soiei este format din trei faze:

  • faza cresterii vegetative: dureaza 30-40 de zile;
  • faza reproductiva: dureaza 35-50 de zile;
  • faza maturizarii semintelor: 30-50 de zile;

Cerintele fata de clima si sol

Temperatura minima de germinatie este de 7° C. Dupa rasarire, temperaturile din timpul zilei trebuie sa fie cuprinse intre 20 si 30° C, iar pe timpul noptii nu trebuie sa coboare sub valoarea de 14° C. Cerintele fata de apa sunt ridicate. Perioadele critice pentru apa se inregistreaza in faza de formare a organelor de reproducere, inflorire si umplerea semintelor. Insuficienta apei in aceste perioade pot determina scaderea productiei la jumatate. Soia este o planta de zi scurta, dar valorifica bine lumina intensa. Solurile pe care se cultiva soia trebuie sa fie bine drenate, bogate in humus si elemente nutritive ( fosfor, potasiu, etc.) .

Tehnologia de cultivare a soiei

Rotatia

Soia nu este o planta pretentioasa fata de planta premergatoare. Totusi, prefera premergatoare care lasa in sol o cantitate mare de apa. Cele mai bune rezultate se obtin dupa cereale paioase, graminee furajere, unele prasitoare, iar in zonele umede se poate semana dupa sfecla pentru zahar, porumb sau cartof. Nu se recomanda ca plante premergatoare leguminoase anuale sau perene, floarea-soarelui sau rapita. Soia este o buna premergatoare pentru majoritatea plantelor neleguminoase.

Fertilizare

fertilizare soia

Soia este mare consumatoare de elemente nutritive. Aprovizionarea plantelor cu azot se face pe doua cai: absorbtia din sol si fixarea bacteriana a azotului atmosferic. Azotul se fixeaza in tulpina si frunze pana la formarea pastailor, apoi este translocat in seminte. Fosforul favorizeaza dezvoltarea bacteriilor fixatoare de azot si contribuie la cresterea numarului nodozitatilor. Potasiul are un rol important in sinteza grasimilor si depunerea lor in seminte. Fertilizarea de baza se poate realiza cu ingrasaminte complexe de tip NPK, iar pentru asigurarea dozei de sulf se poate aplica sulfat de amoniu. De asemenea, soia reactioneaza pozitiv la aplicarea ingrasamintelor foliare.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Lucrarile solului

pregatire teren

Soia prefera solul bine afanat, aerisit, fara resturi vegetale la suprafata si fara buruieni. Amendamentele si ingrasamintele trebuie incorporate in sol, iar patul germinativ sa fie de calitate. Adancimea araturii trebuie sa fie de 25-28 cm. Aceasta operatiune se executa imediat dupa eliberarea terenului. Daca aratura nu se poate realiza in conditii optime, se executa o lucrare cu grapa cu discuri la adancimea de 7-11 cm. Patul germinativ se va pregati in doua etape. In prima faza se face o lucrare ce urmareste distrugerea crustei, a buruienilor si nivelarea solului. Dupa saptamani, se va face o lucrare de maruntire si nivelare cu agregate combinate. Adancimea de lucru a combinatorului nu trebuie sa depaseasca 5 cm.

Samanta si semanatul

semanat-soia

Samanta trebuie sa aiba puritate de minimum 98%, iar germinatia sa fie de cel putin 80%. Epoca de semanat se stabileste in functie de temperatura solului (minim 7-8° C in sol si 14-15° C in aer). Densitatea de semanat este de 50-55 de seminte germinabile pe metru patrat. Adancimea de semanat nu trebuie sa depaseasca 5 cm (2.5 -3.5 cm pe soluri grele). Semanatul se realizeaza in benzi de trei randuri la 45 cm distanta intre ele. Distanta intre intre benzi trebuie sa fie cuprinsa intre 60 si 70 de cm.

Combaterea bolilor si daunatorilor

Cele mai importante boli care pot sa apara la cultura de soia sunt: mozicul soiei, mana, putregaiul alb, septorioza, fainarea, distrugerea tulpinilor si pastailor. Dintre daunatori, cei mai frecventi sunt: acarienii, viermii sarma, musca plantutelor, nematodul soiei, gargarita frunzelor de mazare, fluturele caramiziu al scaietilor, buha semanaturilor.

Combaterea buruienilor

tratamente-soia

Masurile agrotehnice corecte pot reduce gradul de infestare cu buruieni. Astfel, asolamentul corect, pregatirea corecta a solului si semanatul in perioadele optime au ca efect reducerea gradului de imburuienare a culturii. De asemenea, pentru combaterea buruienilor se pot aplica erbicide precum:

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Irigarea

Este foarte eficienta in zonele cu deficit de umiditate. Soia are nevoie de apa de la germinare pana la maturarea fructelor. Lipsa apei poate produce o rasarire neuniforma sau avortarea florilor. Udarile se aplica de la aparitia primelor flori si pana la umplerea semintelor. In general sunt necesare 4 udari la intervale de 10-14 zile. Normele de udare sunt cuprinse intre 700-800 metri cubi/ ha. In primaverile secetoase se poate aplica o udare de rasarire (200-300 metri cubi/ ha).

Recoltarea

recoltat-soia

Pentru o recoltare eficienta terenul trebuie sa fie nivelat inainte de semanat sau odata cu lucrarile solului. Pentru reducerea pierderilor se pot folosi soiuri cu insertia pastailor pe partea superioara a tulpinii si prin realizarea densitatii optime de semanat. Momentul optim pentru recoltare se determina vizual, atunci cand frunzele se ingalbenesc si cad, iar 70% dintre pastai sunt brunificate. In aceasta faza semintele se intaresc si au umiditatea de 16%.

×

Te ajutăm
să ai grijă de plantele tale

Dacă nu ai găsit încă soluții în articolele noastre sau în discuțiile precendete, începe o discuție nouă iar specialiștii noștri îți vor sări în ajutor.

Discuție nouă despre

ÎNCEPE O DISCUȚIE DESPRE
Alege

Mărimea maximă a documentului este 60 Mo.

Adaugă
Ajută dacă atașezi câteva Imagini sau Clipuri maximum 15 sec

Informația ta:

Numele tău trebuie să conțină maxim 30 de caractere. Dacă dorești să transmiți detaliile problemei cu care te confrunți, te rugăm să completezi celelalte câmpuri.


Vrei să afli și mai multe?

Specialiștii noștri participă la discuțiile comunității botaniștii cu informații și soluții utile.
Dacă dorești, poți să începi o discuție despre problema cu care te confrunți.
Citește discuțiile