Combaterea daunatorilor din spatiile protejate

legume-bine-de-stiut-spatii-protejate-tratamente-

In anotimpul rece, majoritatea legumicultorilor, in spatiile protejate (sere, solarii) au pregatit deja ciclul I de productie, au semanat semintele si se pregatesc pentru a face plantarea, care se face primavara devreme (din martie pana la jumatatea lunii aprilie).

In aceasta perioada principala preocupare a legumicultorilor trebuie sa fie eliminarea potentialelor surse de infestare masiva cu daunatori a spatiilor protejate , surse care de cele mai multe ori sunt resturile culturilor desfiintate, solul infestat sau ingrasamantul organic adaugat ca fertilizant sau zonele din spatiile protejate ce sunt locurile de retragere pentru hibernare a unor daunatori periculosi.

Principalii daunatori care pot crea probleme viitoarelor culturi sunt:

Meloidogyne incognita (nematodul galicol al radacinilor)
legume-bine-de-stiut-spatii-protejate-tratamente-nematozi

Este o specie foarte raspandita la noi in tara, in toate regiunile, dar numai in conditii de sera sau solarii.
Viermi mici de 1.2-2 mm lungime, masculul este cilindric, iar femela are aspect piriform si gat lung care se scurteaza odata cu varsta. Nematodul radacinilor ierneaza in camp, in corpul femelei, in stadiu de ou, iar in sere sau solarii, ierneaza ca femele sau larve de varsta a II-a.
Pentru dezvoltarea sau pentru un numar sporit de generatii, daunatorului ii sunt necesare temperaturi ridicate. De aceea in Romania specia nu se gaseste in camp, ci numai in conditii de spatii protejate. Fiind termofil, poate avea 8-10 generatii/an, la un optimum de temperatura intre 20-30ºC.
Nematodul radacinilor provoaca pagube mari la castraveti, tomate, vinete, dar si la salata, ardei si morcovi. Plantele atacate se recunosc dupa faptul ca prezinta pe radacini gale de diferite dimensiuni, pana la 5 cm diametru, forma si marimea lor variaza in functie de planta gazda, efectivul populatiei de nematozi, precum si de conditiile de mediu (temperatura si umiditatea din sol).

nematod

Plantele atacate puternic se vestejesc, dar la un atac slab sau la inceputul atacului, planta infestata nu are caractere deosebite fata de cea sanatoasa. Deseori, galele ce au un tesut mai putin rezistent putrezesc, iar planta este infectata cu organisme patogene sau saprofite din sol, la tomate si la alte culturi (castraveti), atacul nematodului fiind asociat cu agenti patogeni din genurile Fusarium, Verticilium, Alternaria, Pythium, fapt ce poate conduce la distrugerea totala a recoltei.
Infestarea plantelor are loc imediat dupa transplantarea lor, iar primele simptome se observa la 3-4 saptamani. La o infestare de 30-40% la tomate, productia scade cu 10-20%, iar la o infestare de 100% pierderile pot ajunge pana la 50%.

Sfaturi impotriva nematozilor

nematozi-vinetele

Materialul vegetal saditor este recomandat a se procura din surse sigure si se controleaza amanuntit prin metodele generale si specifice recomandate pentru depistarea nematozilor.
Pe plan local raspandirea speciei poate fi favorizata de apa din precipitatii sau irigari. Nu se intoduc plante cu radacini sau sol din serele infestate in alte sere. Aplicarea gunoiului de grajd in doza recomandata de 50-80t/ha, in cazul in care nu este bine descompus poate raspandi daunatorii de sol si de aceea se impun precautii deosebite in serele inmultitor destinate producerii de rasaduri.
Controlul rasadurilor, dezinfectarea uneltelor, strangerea si distrugerea resturilor vegetale dupa recoltare contribuie la combaterea acestui daunator. Cultivarea de oiuri rezistente si efectuarea de tratamente cu produse nematocide reprezinta metoda cea mai eficienta in combaterea nematodului.

Gryllotalpa gryllotalpa (coropisnita)

Ierneaza ca adult sau larva de varsta a III-a, in sol la 30-40 cm adancime. Lucrarile solului in primavara cu grapa cu discuri si cultivatorul, prasile mecanice si manuale, araturile de toamna, inainte de retragerea daunatorului la iernat, distrug un numar mare de oua, larve si adulti.

coropisnita-ardei-atac


Aceste lucrari chiar daca sunt efectuate in perioada de repaus din spatiile protejate, contribuie la reducere populatiilor daunatorului.
In agricultura ecologica se efectueaza gropi capcana cu dimensiunea de 50x50x50 cm, sapate in toamna si umplute cu gunoi de grajd, atrag un numar mare de coropisnite, gunoi care este imprastiat iarna sau ars primavara devreme poate fi o solutie de combatere a daunatorului.
In prezent cele mai bune rezultate (la semnalarea atacului de coropisnite) sunt aplicarea tratamentelor la sol cu produse granulate, avizate pentru combaterea daunatorilor de sol sau cu momeli toxice.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs
Agriotes sp. (viermele sarma sau gandacul pocnitor)
agriotes larva 1

Ierneaza in sol ca larva de diferite varste, dar si la adult. Insectele adulte ale speciilor de Agriotes ierneaza in loji formate din particule de pamant. Dupa insamantare, larvele se hranesc cu boabele, carora le rod embrionul, lasand intact doar tegumentul.
Cultura atacata prezinta goluri mari la rasarire. Dupa rasarire, atacul continua, plantele fiind roase in zona coletului sau la zona de ramificatie a radacinilor. Atacul larvelor de viermi sarma se manifesta in special in primaverile reci si umede, in solele unde s-a insamantat la adancime si plantele rasar cu intarziere.
Pentru prevenirea atacului viermilor sarma, cele mai importante sunt masurile profilactice, care determina scaderea populatiilor acestor daunatori. Dintre aceste masuri va recomandam aratura imediat dupa recoltarea culturilor.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs
Deroceras agreste (limacsul cenusiu)
legume-bine-de-stiut-spatii-protejate-tratamente-limacsul-cenusiu

Alaturi de alte specii si melcii cu cochilie, ierneaza sub forma de ou, in sol la 20-30 cm adancime, sunt frecvent intalniti in spatiile protejate si pot produce pagube importante plantelor din rasadnite in anii cu ierni blande, urmate de primaveri umede si racoroase.
Odata cu aparitia plantelor, larvele si adultii rod plantele aflate in curs de rasarire. Mobilizarea solului cu grapa rotativa la 14-16 cm adancime distruge o parte din populatia de limacsi, precum si locul lor de adapost.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs
Trialeurodes vaporariorum (Musculita alba de sera)
legume-bine-de-stiut-spatii-protejate-tratamente-musculita-alba

Ierneaza ca adult in spatiile protejate. Populatiile daunatorului sunt distruse de scaderea temperaturii sub 0ºC, fenomen firesc in solarii sau in serele care in aceasta perioada raman neincalzite.
Principalul lucru de care se tine cont este igiena horticola. Asta inseamna ca in sera resturile vegetale se indeparteaza si se ard, iar rasadurile si materialul saditor trebuie sa fie sigur, sanatos si din surse certificate. Infestarea cu musculita alba este periculoasa atat prin pagubele pe care insecta le produce in mod direct, cat si pentru cele de care este indirect responsabila.
Musculita alba este un vector de transmitere important pentru mai multe virusuri ale plantelor, iar dejectiile ei, care contin substante dulci, favorizeaza instalarea unor ciuperci patogene cum sunt Alternaria sau Fusarium.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Masuri de combatere a daunatorilor


Principalele masuri de combatere a daunatorilor in anotimpul rece in spatiile protejate, unde se pregateste ciclul I de productie, se refera la masuri de igiena a culturilor, masuri agrotehnice de distrugere a resturilor plantelor atacate, a plantelor gazda primare din zonele de cultivare a plantelor atacate.
O alta masura este efectuarea araturilor adanci de toamna (reduc populatiile de tripsi, viermi albi si cenusii), prelucrarea repetata a solului (determina scoaterea la suprafata a larvelor si expunerea lor la intemperii si la actiunea diferitilor pradatori), aplicarea gunoiului de grajd bine descompus fara daunatorii de sol, controlul rasadurilor ce vor fi introduse in spatiile protejate, dezinfectarea uneltelor etc.
Cele mai bune rezultate obtinute pentru controlul daunatorilor sunt tratamentele la sol, obligatorii in aceasta perioada, cu produse granulate, avizate pentru combaterea daunatorilor de sol. 

×

Te ajutăm
să ai grijă de plantele tale

Dacă nu ai găsit încă soluții în articolele noastre sau în discuțiile precendete, începe o discuție nouă iar specialiștii noștri îți vor sări în ajutor.

Discuție nouă despre

ÎNCEPE O DISCUȚIE DESPRE
Alege

Mărimea maximă a documentului este 60 Mo.

Adaugă
Ajută dacă atașezi câteva Imagini sau Clipuri maximum 15 sec

Informația ta:

Numele tău trebuie să conțină maxim 30 de caractere. Dacă dorești să transmiți detaliile problemei cu care te confrunți, te rugăm să completezi celelalte câmpuri.


Vrei să afli și mai multe?

Specialiștii noștri participă la discuțiile comunității botaniștii cu informații și soluții utile.
Dacă dorești, poți să începi o discuție despre problema cu care te confrunți.
Citește discuțiile