Fittonia, informatii si sfaturi de ingrijire

Fittonia-sfaturi-ingrijire

Fittonia (Fittonia spp.) – numita popular „Planta cu piele de sarpe”, este originara din padurile tropicale ale Americii de Sud si Peru. Este o planta decorativa mai ales prin frunzele sale rotunjite, cu nervatiuni accentuate de culoare alba, verde sau mov in functie de varietate si care pot ajunge la 10 cm lungime. Se mentine verde tot anul (sempervirescenta), are aspect de tufa, este decorativa prin frunze, florile de culoare alba fiind nesemnificative din punct de vedere decorativ. In tara noastra, se intalneste ca planta de apartament, in ghivece suspendate sau clasice, aspect evidentiat si de inaltimea cuprinsa intre 20 si 50 cm.

Fittonia – Specii si varietati

Cele mai raspandite specii in tara noastra sunt Fittonia argyroneura si Fittonia verschaffelti. Acestea se deosebesc prin culoarea frunzelor si a nervurilor. F. argyroneura are nervurile colorate in alb – argintiu si frunzele de culoare verde intunecat, iar F. verschaffelti nervuri roz sau rosii, frunzele fiind verzi cu tenta maslinie.
Alte specii mai putin intalnite sunt: Fittonia albivenis, Fittonia gigantea, Fittonia pearcei. 

Conditii de mediu

Lumina. Fittonia nu suporta razele directe ale soarelui, preferand umbra sau semiumbra. Mentinerea plantei in lumina directa poate provoca pierderea aspectului decorativ.

Temperatura. Optimul pentru dezvoltarea plantei este cuprins intre 25°C si 28°C, temperaturile mai mici de 15°C provocand caderea frunzelor.

Umiditatea. Fittonia are nevoie de o umiditate atmosferica moderata.

Substratul. Se va utiliza un amestec de turba cu nisip, acesta asigurand un drenaj bun. Substratul trebuie sa fie reavan, bogat in nutrienti, cu un pH neutru spre alcalin si umiditate moderata.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Fittonia – Ingrijire

Udare. Substratul se va mentine permanent reavan, utilizandu-se cantitati moderate de apa, la temperatura camerei. Se recomanda ca in perioada rece a anului (toamna-iarna) sa se reduca udarile, insa se va avea in vedere si temperatura din spatiul in care se afla planta. Este important ca acestea sa fie corelate, mai exact, daca se va uda mai rar, este indicat si ca temperaturile sa fie mai scazute cu cateva grade fata de cele anterioare. 

Fertilizare. Se realizeaza vara, lunar sau, dupa necesitate, bilunar, cu ingrasaminte specifice pentru plantele decorative prin frunze.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Transplantare. Se realizeaza primavara, doar atunci cand este nevoie, utilizandu-se un ghiveci mai mare in diametru decat cel initial. Pentru a asigura un drenaj corespunzator, se recomanda ca noul ghiveci sa prezinte orificii, iar substratul sa fie un amestec de turba si nisip. Planta se va transfera in noul ghiveci fara a se indeparta pamantul de pe radacini. Dupa transplantare, aceasta se va uda moderat, astfel incat substratul sa se mentina reavan.

Inmultire. Fittonia se inmulteste prin butasire. Butasii se realizeaza primavara, din varfuri de lastari, care prezinta un minim de 4 frunze. Acestia se pun la inradacinat intr-un substrat solid precum perlitul, turba sau chiar in apa cu stimulatori de inradacinare, urmand ca in termen de doua saptamani, acestia sa formeze radacini. O alta metoda de inmultire, insa mai putin utilizata, este cea prin marcotaj, realizata in timpul verii.

Boli si daunatori

Cei mai intalniti daunatori sunt afidele si acarienii care se vor combate cu insecticide specifice. Cele mai comune boli sunt cele cauzate de udarile excesive care provoaca putrezirea radacinilor sau organelor aeriene.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

In plus

  • Florile vor fi taiate/eliminate imediat ce apar pentru a stimula cresterea plantei.
  • Se vor curata permanent de frunzele si tulpinile uscate.
  • Planta se va pozitiona in locuri umbrite.
  • Se vor uda moderat, astfel incat pamantul sa se mentina in permanenta reavan.
  • Tulpinile cu foarte putine frunze se vor taia la 5-7 cm pentru a se stimula infrunzirea.
×

Te ajutăm
să ai grijă de plantele tale

Dacă nu ai găsit încă soluții în articolele noastre sau în discuțiile precendete, începe o discuție nouă iar specialiștii noștri îți vor sări în ajutor.

Discuție nouă despre

ÎNCEPE O DISCUȚIE DESPRE
Alege

Mărimea maximă a documentului este 60 Mo.

Adaugă
Ajută dacă atașezi câteva Imagini sau Clipuri maximum 15 sec

Informația ta:

Numele tău trebuie să conțină maxim 30 de caractere. Dacă dorești să transmiți detaliile problemei cu care te confrunți, te rugăm să completezi celelalte câmpuri.


Vrei să afli și mai multe?

Specialiștii noștri participă la discuțiile comunității botaniștii cu informații și soluții utile.
Dacă dorești, poți să începi o discuție despre problema cu care te confrunți.
Citește discuțiile