Prun, informatii despre plantare si lucrarile de ingrijire

prun-ingrijire-cultivare-sfaturi

Prunul (Prunus domestica) este cel mai raspandit pom fructifer din tara noastra, fiind cultivat inca din cele mai vechi timpuri. Este apreciat pentru fructele sale folosite in alimentatie (sau ca materie prima pentru industrie), iar lemnul este utilizat in diverse industrii. Este un pom de vigoare medie, frunzele sunt ovale si au marginea serata, iar florile sunt albe. Fructele de prun se pot valorifica sub diferite moduri: proaspete, uscate, sub forma de dulceturi sau se pot folosi in industria alcoolului. Acestea contin glucide, acizi organici, albumina, celuloza, vitamine (A, B, C) fier, calciu, magneziu, fosfor, sodiu etc.

Particularitati de crestere si fructificare

Prunul are un sistem radicular bine dezvoltat, valorificand toate tipurile de sol. La unele soiuri de prun si la portaltoi, apare fenomenul de drajonare, ce nu este benefic pentru livada si implica costuri pentru eliminarea acestora. Trunchiul este drept, ritidomul este crapat, iar cresterile aeriene sunt influentate de lucrarile efectuate in livada. Florile sunt in general hermafrodite si comportarea la polenizare este diferita. Astfel sunt soiuri autofertile (Vanat Romanesc, Stanley etc.), autosterile (Silvia, Rivers Timpuriu etc.), androsterile sau cu flori functional femele (Tuleu gras, Tuleu Timpuriu, Centenar etc.). Pentru o polenizare corespunzatoare, asezarea soiurilor in parcela trebuie facuta cu atentie.

prun-inflorire-flori

Mai exact, este indicata asocierea soiurilor androsterile cu cel putin doua soiuri bune polenizatoare, pentru a se poleniza intre ele si ambele pentru polenizarea celui androsteril. La alegerea polenizatorilor, trebuie sa se tina cont si de epoca de inflorire a soiurilor (acestea trebuie sa infloreasca in acelasi timp), care in functie de conditiile climatice se poate esalona pe 7-10 zile. In primaverile reci, polenizarea florilor este slaba, astfel si productia este mult mai scazuta, comparativ cu potentialul soiurilor. Varsta intrarii pe rod variaza in functie de soi cat si de agrotehnica aplicata, astfel poate fi de 3-4 ani (Stanley, Centenar) si 5-6 ani (Anna Spath, Tuleu Gras).

Cerintele fata de clima si sol

Prunul are pretentii moderate fata de temperatura, cele mai bune rezultate obtindu-se in zonele unde temperatura medie anuala este cuprinsa intre 8-11°C. Rezista la temperaturi de – 31 °C (iarna). Bobocii floriferi rezista la temperaturi de -4 °C, iar florile de prun sunt afectate de temperaturi mai mici de – 0.5 °C. Temperaturile mai mari de 35 °C provoaca arsuri pe frunzele tinere. Se dezvolta bine in zonele unde cad 600-700 mm precipitatii pe an. Fata de lumina nu are cerinte ridicate, valorificand toate tipurile de expozitie. Daca toti factorii de vegetatie sunt la nivelul optim, prunul valorifica orice tip de sol, acesta se poate planta inclusiv pe nisipuri (in condtii de irigare).

Tehnologia de cultivare a prunului

pregatire-teren

Pregatirea terenului

Pregatirea terenului pentru infiintarea plantatiei de prun, se face conform regulilor generale. Daca plantatia se infiinteaza pe un teren care a fost utilizat ca livada, terenul se pregateste cu 1-2 ani inainte. Pentru refacerea structurii solului si eliminarea focarelor de infectie, terenul se poate cultiva cu ierburi perene. Daca parcela este puternic infestata cu buruieni, se pot aplica erbicide.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Solul se fertilizeaza cu ingrasaminte organice (gunoi de grajd, compost, mranita). Se recomanda scarificarea terenului, pentru ca radacinile pomilor sa se dezvolte usor. Toate corpurile straine din sol, se aduna si se elimina din parcela, dupa care terenul trebuie sa fie bine nivelat.
Pentru o plantare de precizie, se poate realiza pichetarea terenului. Pichetarea este operatiunea prin care se marcheaza, pe teren, pozitia fiecarui pom, mai exact, in locul de plantare a pomilor se introduce un tarus.

Plantarea

Perioada optima de plantare este toamna, dupa caderea frunzelor, pana la inghetarea solului. De asemenea, se poate planta si in ferestrele iernii, daca solul nu este inghetat, insa, pentru a nu afecta sistemul radicular, temperatura nu trebuie sa scada sub 2-3°C . Materialul saditor de prun se va procura doar din pepiniere sau statiuni pomicole autorizate. Este indicat ca la stabilirea distantelor de plantare sa se tina cont de vigoarea pomilor. In general, distantele de plantare nu trebuie sa fie mai mici de 4-5 m intre randuri si 3-4 m intre pomi pe rand, ajungand chiar la 6 m intre randuri la soiurile viguroase.

Fasonarea radacinilor

Inainte de plantare se realizeaza fasonarea radacinilor. Operatiunea se executa cu scopul de a inlatura portiunile vatamate si de a mentine un sistem radicular cat mai sanatos. Radacinile necrozate se inlatura complet, iar cele sanatoase se scurteaza cu 7-8 cm. Fasonarea se realizeaza doar daca materialul saditor a fost scos din sol recent. Dupa fasonare, urmeaza mocirlirea radacinilor.

mocirlire-plantare

Mocirlirea radacinilor

Mocirlirea reprezinta introducerea radacinii intr-un amestec de pamant galben, gunoi de grajd proaspat si apa. Stratul de mocirla are rolul de a asigura o umiditate mai mare in jurul sistemului radicular. Mocirla trebuie sa aiba consistenta smantanii. Daca materialul saditor a fost transportat pe distante mari, inainte de mocirlire, se introduce cu radacinile intr-un vas cu apa timp de 2 ore, cu scopul de rehidrata radacinile.

Plantarea propriu-zisa

Aceasta etapa incepe prin saparea gropii. Daca terenul nu a fost lucrat, groapa trebuie sapata cu 2-3 luni inainte si sa aiba urmatoarele dimensiuni: 100 x 100 x 80 cm. Daca terenul a fost lucrat corespunzator, groapa se sapa cu 1-2 zile inainte sau chiar in aceeasi zi. In acest caz, groapa va avea urmatoarele dimensiuni: 50 x 50 x 50 cm.

La baza gropii se introduce un amestec format din pamant fertil scos din partea superioara a gropii si gunoi de grajd bine descompus. Introduceti in groapa pomul astfel incat radacina sa stea pe stratul fertil de la baza.

prun-gropi-de-plantaree

Dupa ce radacinile au fost acoperite cu 10 cm de sol, se excuta prima tasare a solului. La plantare trebuie sa se realizeze un contact strans al radacinilor cu solul. Adancimea de plantare se calculeaza astfel incat, punctul de altoire sa fie la 3 cm deasupra solului si orientat spre nord. Dupa plantare, langa pom se introduce un tutore. Pomul poate fi invelit cu materiale de protectie impotriva rozatoarelor.

Lucrarile de intretinere in plantatia de prun

In primavara, se desfac materialele de protectie din jurul pomilor si se asigura necesarul de apa. In cazul livezilor tinere, irigarea este indispensabila. In jurul pomilor, solul se sapa superficial sau se poate acoperi cu resturi vegetale (mulcire). Mulcirea mentine o stare fitosanitara buna, impiedica dezvoltarea buruienilor, conserva apa din sol si reduce numarul lucrarilor de intretinere.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs
taieri-de-formare

Taierile

In primavara anului intai pomul se scurteaza la inaltimea de 80 cm deasupra unui mugure orientat spre exterior. Dupa pornirea in vegetatie, se suprima toti mugurii si lastarii din zona trunchiului pana la inaltimea de 50 cm.

In cursul verii (august) se aleg 3-4 lastari dispusi uniform pe pom, pentru a forma viitoarea coroana. In primavara anului al doilea se aleg definitiv lastarii principali. Daca sunt mai lungi de 60 cm acestia se scurteaza astfel incat toti sa aiba aceasi lungime. Lastarul ce prelungeste axul principal se scurteaza astfel incat sa fie cu 25 cm mai sus decat lastarii principali. In timpul verii se elimina toti lastari lacomi si cei care cresc pe partea superioara a ramurilor principale (coama).

In al treilea an incepe formarea celui de-al doilea etaj al coroanei. Ramura de prelungire a axului principal se taie deasupra unui mugure orientat spre exterior. Pe ramurile principale se lasa cate un lastar viguros, aflat la aproximativ 50 cm de axul central si care este orientat spre exteriorul coroanei. Lastarii care cresc pe partea superioara a ramurilor (coama) se elimina.

taieri-la-prun

In al patrulea an se alege o ramura pentru formarea celui de-al treilea etaj al coroanei. Aceasta trebuie sa fie la 30 cm fata de ultimul etaj (al doilea). Se elimina toate ramurile concurenta, lacome si orientate catre interiorul coroanei. Pentru normarea incarcaturii de rod, ramurile anuale se scurteaza la 4-5 muguri.

Pentru a evita taierile severe, in primii ani de la plantare, ramurile se pot dirija. Taierile nu au ca scop scheletuirea pomului, acestea trebuie sa asigure aersirea coroanei si eliminarea cresterilor vegetative (lastarii lacomi), care consuma resursele necesare pentru fructificare. Toate taierile se excuta oblic. Astfel, apa se scurge usor de pe rani. Leziunile mai mari de 2 cm se acopera cu mastic.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Stimularea cresterii si a fructificarii

Pentru a dirija cresterea si fructificarea pomilor se pot realiza o serie de operatiuni ce determina schimbarea pozitie ramurilor. Acestea sunt reprezentate de: dresarea ramurilor, inclinarea ramurilor si arcuirea ramurilor.

  • Dresarea ramurilor: reprezinta schimbarea pozitie naturale a ramurilor, in sensul aproprierii de verticala. Aceasta determina cresterea si fortificarea ramurii respective. Aceasta operatiune se realizeaza in cazut ramurilor de schelet slabe sau intarziate in crestere fata de celelalte ramuri de schelet. Dresarea se aplica la pomii tineri, in curs de formare si nu este favorabila diferentierii mugurilor de rod.
  • dirijarea-cresteriiInclinarea ramurilor: consta in schimbarea pozitie ramurilor, in sensul aproprierii de orizontala. Aceasta operatiune determina diferentierea mugurilor de rod pe ramura respectiva si duce la aerisirea coroanei. Ramurile pot fi inclinare sub orizontala pentru a se obtine o rodire abundenta. Aceasta operatiune se practica in faza de tinerete a pomilor, cand cresterile vegetative sunt predominante.
  • Arcuirea ramurilor: prin acesta schimbare de pozitie, partea bazala ramane ascendenta, iar partea terminala este inclinate sub orizontala (descent). Aceasta operatiune determina stoparea sau incetinirea cresterii in lungime a ramurii si garnisirea ei cu muguri de rod insa, in acelasi timp, incurajeaza formarea de lastari lacomi in zona de maxima curbura a ramurii, lucru de nedorit. Pomii carora li s-a aplicat arcuirea incep sa rodeasca mai devreme cu 2-3 ani.
  • Incizia transversala: intreruperea vaselor liberiene printr-o taietura fina cu o lama ascutita. Taietura se face deasupra unui mugure dormind in vederea stimularii pornirii acestuia in vegetatie si garnisirii unei zone cu ramuri mai putine.
  • Incizia longitudinala: Se executa o taietura fina pe lungimea trunchiului. Aceasta operatiune ajuta la cresterea in grosime a trunchiului.
  • Torsionarea: consta in rasucirea unei ramuri sau o unor lastari pana la o usoara rupere. Aceasta operatiune reduce cresterea si stimuleaza fructificarea. Se aplica in cazul ramurilor sau lastarilor prea vigurosi.
  • Frangerea ramurilor: Se practica in cazul ramurilor prea viguroase in vederea reducerii cresterii si stimularii diferentierii mugurilor de rod.

Rarirea fructelor

Datorita productivitatii ridicate, de cele mai multe ori, prunul formeaza mai multe fructe decat poate hrani sau sustine. In acest caz, pentru a evita epuizarea pomului si pentru a obtine fructe de calitate, se executa rarirea fructelor. Aceasta operatiune elibereaza tensiunea acumulata in ramuri din cauza greutatii fructelor, asigura aerisirea pomului, iar fructele ramase ajung la caracteristicile specifice soiului (marime, culoare, gust).

Rarirea fructelor de prun este indicat sa se efectueze dupa caderea fiziologica, iar in urma acesteia, intre fructe trebuie sa se asigura o distanta de 5 – 10 cm. Se vor pastra fructele sanatoase si pozitionate in bataia soarelui. Se elimina toate fructele deformate, bolnave sau slab dezvoltate.

Intretinerea livezii de prun se face diferentiat in functie de zona si de varsta plantatiei. In conditii de irigare, pe intervalul dintre randuri se pot cultiva plante legumicole sau arbusti fructiferi. Exemple: tomate, ardei, vinete, ceapa, usturoi, cartof, capsun etc. In zonele unde solul este afectat de erodare, intervalul dintre randuri se inierbeaza sau se foloseste pentru producere furajelor (fan, lucerna etc.) . In zonele de stepa se mentine lucrat, pentru ca solul sa acumuleze cat mai multa apa. Terenul se poate erbicida, dar numai dupa 2-3 ani de la plantare.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Protejarea pomilor impotriva inghetului

Din cauza conditiilor meteo instabile din ultimii ani, pomi fructiferi sunt deseori afectati de ingheturile tarzii din primavara. Acestea pot compromite recolta, de aceea, pentru a proteja pomii, se poate avea in vedere tehnica fumigatiei. Cand se anunta temperaturi scazute, in livada se ard materiale usor de aprins (adunate in gramezi), care produc o cantitate mare de fum (cauciuc, paie, gunoi de grajd, smoala, turba etc.). Astfel, stratul de fum ce se formeaza deasupra livezii nu permite degajarea caldurii din sol si mentine astfel o temperatura mai ridicata la nivelul trunchiului/coroanei pomilor. Este foarte importata mentinerea focului pe intreaga durata a noptii, in special inaintea rasaritului, atunci cand temperaturile scad drastic. Aceasta operatiune poate proteja pomii de temperaturi pana la -3 grade Celsius.

Irigarea

Irigarea este necesara in zonele cu deficit de precipitatii si in cazul livezilor intensive. Aceasta asigura productii mari si o buna dezvoltare a pomilor. Este indicata aplicarea irigarii ori de cate ori este nevoie, pentru asigurarea unei cantitati suficiente de apa. Se recomanda utilizarea de 400 m³/ha/ udare.

Fertilizarea

In vederea fertilizarii plantatiilor de prun se pot folosi ingrasaminte complexe de tip NPK. In cazul plantatiilor tinere, ingrasamintele se administreaza la baza pomului. De asemenea, prunul reactioneaza bine la ingrasamintele foliare.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs
prun-tratamente-impotriva-bolilor-si-a-daunatorilor

Combatere boli si daunatori


Starea fitosanitara a plantatiei de prun este foarte importanta. Efectuarea tratamentelor fitosanitare, conform calendarului specific pentru prun pot reduce semnificativ aparitia bolilor si daunatorilor. Pentru a distruge focarele de infectie din livada, se aplica tratamente in timpul repausului vegetativ (iarna). Tratamentele se vor aplica in ferestrele iernii cand temperatura este mai mare de 5° C.

In cazul bolilor, primul tratament (dupa caderea frunzelor) se face cu produse pe baza de cupru. A doua stropire cu produse pe baza de cupru, se face primavara, la dezmugurit. Solutia se pulverizeaza pe toata suprafata pomilor, de la baza solului si pana la nivelul crengilor. Aceste tratamente se aplica in zile fara precipitatii, cu temperaturi peste 6-7° C, astfel incat solutia sa nu inghete pe plante.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

La 7-10 zile de la aplicarea tratamentelor cuprice, se face o stropire cu ulei horticol, ce actioneaza impotriva daunatorilor ce pot ierna in scoarta pomului.

Produse recomandate

Citiţi cu atenţie şi urmăriţi indicaţiile de pe eticheta fiecărui produs

Recoltarea

Operatiunea se efectueaza la maturitatea de consum. Momentul optim de recoltare a fructelor de prun, se manifesta printr-o serie de modificari la nivelul fructelor. Acestea se coloreaza, pulpa devine mai moale, iar gustul acru este inlocuit de cel dulce. Fructele nu au posibilitate de postmaturare. Daca se intarzie momentul de recoltare, fructele nu se mai pot manipula. Recoltarea nu se face prin baterea ramurilor, deoarece, prin aplicarea acestei proceduri, se rup o parte din ramurile de rod, care vor produce fructe anul urmator.

×

Te ajutăm
să ai grijă de plantele tale

Dacă nu ai găsit încă soluții în articolele noastre sau în discuțiile precendete, începe o discuție nouă iar specialiștii noștri îți vor sări în ajutor.

Discuție nouă despre

ÎNCEPE O DISCUȚIE DESPRE
Alege

Mărimea maximă a documentului este 60 Mo.

Adaugă
Ajută dacă atașezi câteva Imagini sau Clipuri maximum 15 sec

Informația ta:

Numele tău trebuie să conțină maxim 30 de caractere. Dacă dorești să transmiți detaliile problemei cu care te confrunți, te rugăm să completezi celelalte câmpuri.


Vrei să afli și mai multe?

Specialiștii noștri participă la discuțiile comunității botaniștii cu informații și soluții utile.
Dacă dorești, poți să începi o discuție despre problema cu care te confrunți.
Citește discuțiile