Convolvulus arvensis (volbura) este o buruiana perena, cu numeroase radacini pivotante adanci, cu multi muguri de crestere pe radacinile noi. Creste pe aproape toate tipurile de sol, dar in special pe soluri calde si mai uscate, usoare si permeabile in adancime.
Descriere
Tulpina este intinsa pe sol sau agatatoare, subtire, ramificata, trunchiata cu 6 canturi si cu o inaltime de pana la 120 cm.
Cotiledoanele sunt lat eliptice, reniforme pana la dreptunghiulare. Cotiledoanele sunt puternice, cu margini glabre si cu petiol lung. Nervura principala si cele secundare sunt evidente.
Frunzele adevarate sunt triunghiular ovate, alterne, glabre, cu varful rotunjit si baza hastata, marginea intreaga.
Floarea este sub forma de palnie, solitare pe lungimea tulpinii, cu peduncul lung, cu dimensiuni de 2-3 cm diametru si au la baza doua bractee lineare, departate de floare. Au o culoare roz deschis sau alba, cu cinci striatii exterioare rosii.
Inflorirea este din primavara devreme pana toamna tarziu, iar planta face aproximativ 500 seminte.
Se recomanda utilizarea erbicidelor omologate pentru combaterea acesteia, in functie de cultura vizata.