altoire pomiIn cazul plantelor ornamentale, inmultirea prin altoire se practica doar la plantele care se inmultesc mai greu sau nu se inmultesc deloc.

Pentru altoi (mugure sau fragmente de ramura) se folosesc lastari anuali (uneori si ramuri de 2-3 ani) recoltati in timpul repausului vegetativ sau in cursul vegetatiei, in functie de procedeul de altoire. Lastarii altoi trebuie sa fie vigurosi, sanatosi, nevatamati, proveniti din treimea mediana a coroanei.

   La rasinoase, lastarii trebuie sa fie terminali de ramura sau de varf de planta, numai acestia fiind capabili sa asigure o crestere, cu ax. Portaltoii sunt puieti tineri (1-3 ani) sau uneori butasi de tulpina sau de radacina neinradacinati.

Metodele de altoire sunt:

A. altoire in ochi
B. altoire cu ramura detasata
C. altoire prin alipire

A. Altoire in ochi (oculatie) se poate efectua:

– la colet: la trandafiri, liliac, arbori.
– pe tija: la inaltimea coroanei, pentru arbusti si arbori cu trunchiul de portaltoi (trandafiri, mesteacan, ciresul japonez, artar). La altoirea pe tija se pot altoi 2-3 ochi, distantati la 3-5 cm (mai ales la trandafirii cu coroana).
Altoirea in ochi se face in cursul verii, in doua perioade: sfarsit de mai-iunie (altoirea in ochi crescand) si iulie-septembrie (altoirea in ochi dormind).

altoirea in ochi

B. Altoirea cu ramura detasata este cea mai utilizata metoda de altoire la speciile ornamentale. Altoii sunt fragmente cu 2-3 muguri din ramuri anuale sau de 2-3 ani, aflate in repaus vegetativ. Ramurile de altoi se recolteaza toamna, dupa caderea frunzelor, inainte de inghet si se pastreaza la rece.

Portaltoii sunt in general puieti tineri, uneori chiar butasi, cu sau fara radacini sau fragmente de radacina.

Retezarea portaltoiului se face deasupra unui mugure pentru a asigura o buna circulatie a sevei spre capatul portaltoiului.

Procedeele de altoire folosite pentru altoirea cu ramura detasata sunt:

altoire

B. 1. Altoirea in copulatie: Se practica ambee procedee cunoscute: copulatia simpla si copulatia perfectionata. Conditia necesara este aceea ca grosimea celor doi parteneri sa fie egala.

Lungime minima a sectiunii in cazul portaltoilor subtiri este de 3 cm. Locul altoirii se leaga si se unge cu ceara de altoit (http://www.botanistii.ro/kollant-mastic-arbokol-cupru.html). Altoirea in copulatie se face primavara timpuriu, fie pe tija, fie la colet, in teren sau in sera, in functie de sensibilitatea la prindere.

Copulatia perfectionata se practica la speciile cu lemnul mai dur (Fag, Stejar), la vita ornamentala, etc.

B. 2. Altoirea in triangulatie se poate aplica la toate speciile de arbori si arbusti foiosi. Portaltoiul se reteaza la inaltimea dorita fie inainte, fie in momentul altoirii.

Se executa apoi lateral o crestatura longitudinala, scotand o pana cu sectiune triunghiulara, lunga de cca. 2 cm. Baza altoiului se fasoneaza asemanator portiunii desprinse din portaltoi.

Este important ca cei doi portaltoi sa se imbine perfect, iar in pozitia opusa taieturile pe altoi sa se afla un mugure. Majoritatea altoirilor in triangulatie se executa iarna sau la inceputul primaverii, fie in sera, fie in teren. Locul altoirii se leaga si se unge cu ceara de altoit (http://www.botanistii.ro/kollant-mastic-arbokol-cupru.html).

 B. 3. Altoirea in placaj lateral se practica mai ales la arbustii si arborii care se altoiesc la sera, iarna sau uneori vara.

Portaltoiul cultivat in ghiveci se reteaza la 15 cm lungime, apoi lateral, spre colet, se executa o taietura de 3-5 cm lungime, scotand o fasie pana la lemn. Altoiul (fragment de lastar cu 2-3 ochi) se taie oblic, in pana, pe partea opusa unui mugure, lungimea taieturii fiind identica cu cea de pe portaltoi.

Se suprapun perfect cele doua sectiuni, se leaga si se unge. Altoirea de iarna se executa in momentul in care mugurii portaltoiului pornesc in vegetatie.

altoire

B. 4. Altoirea in despicatura se poate utiliza la majoritatea speciilor cu frunze cazatoare atat in pepiniera, cat si in spatiile verzi.

De asemenea acest procedeu se practica pentru altoirea pe fragmente de radacini in conditii de sera. Locul de altoire este fie la colet, fie la inaltimea coroanei. Portaltoiul (1-3 cm grosime sau mai mult) se reteaza si se netezeste, apoi se despica longitudinal 4-6 cm. Altoiul se fasoneaza in pana la 3-5 cm de o parte si de alta a unui mugure si se introduce in despicatura. Dupa imbinarea celor 2 parteneri se leaga strans si se unge.

Momentul altoirii este primavara, la inceputul circulatiei sevei la speciile de fag, mar, prun, castan. Altoirea in despicatura pe radacina se practica la lianele ornamentale, la Liliac, la Chaenomeles, la Buddleea davidii, in sera, in lunile ianuarie-martie.

altoire 2

B. 5. Altoirea sub scoarta se executa primavara, cand seva circula bine si permite desprinderea scoartei de lemn. Portaltoiul se reteaza la inaltimea dorita, de obicei la nivelul de formare a coroanei. Altoiul se fasoneaza in pana unilaterala, lunga de 2-4 cm, pe partea opusa unui mugure, apoi cu ajutorul unei spatule se introduce intre scoarta si lemnul portaltoiului retezat.

Pe portaltoii mai grosi se altoiesc 2-3 pene. Acest prodeceu se poate aplica si la arborii mai in varsta, retezand ramurile si altoindu-le pe fiecare parte. Dupa altoire se leaga si se unge cu ceara de altoit.

C. Altoirea prin apropiere sau alipire:

In acest caz ambii parteneri sunt inradacinati. In jurul plantelor mama de altoi (tinere, cultivate in sol sau in vase) se aseaza in pozitii convenabile puietii de portaltoi transplantati in ghivece.

Altoirea prin apropiere sau alipire se poate efectua in 2 variante:

C. 1. Altoirea simpla: Extragerea cate unei portiuni identice de scoarta si foarte putin lemn de cca. 8-10 cm lungime, alipirea perfecta a celor doua sectiuni, legarea, parafinarea si tutorarea prin injrijirea unui tutore in sol sau in ghivece.

C. 2. Altoirea cu contraclimb: Efectuarea unor sectiuni identice si apoi cresterea si imbinarea acestora la fel ca la copulatie perfectionata. Altoirea se executa intr-un interval de timp lung, din martie pana in septembrie.

Ingrjirea plantelor consta in verificarea prinderii, separarea treptata a altoiului (prin incizie si apoi taiere), reducerea portaltoiului, slabirea si refacerea legaturii.

Altoirea speciilor rasinoase

La aceste specii se recomanda folosirea de ramuri altoi provenite de la plante tinere, care au un continut mai mic de rasina. In august-septembrie, portaltoii se trec in incaperi mai racoroase, timp de 8-10 zile, cu scopul maturizarii tesuturilor.

Altoii se recolteaza in ziua altoirii, alegandu-se lastari terminali de ramura, cu muguri de varf intacti, asezati simetric in jurul mugurelui terminal (principal). Cei doi parteneri se pregatesc prin indepartarea acelor de pe zona altoirii. Se executa altoirea la masa in placaj, lateral cu sau fara limba si se leaga cu bumbac sau lana.

Puietii altoiti se aseaza in sera sau rasadnita, in atmosfera inchisa, umeda pe un pat de turba, asezandu-i inclinati cu altoiul in sus. Se umbresc si se uda cu atentie. Dupa cca. 4-5 saptamani puietii se repun in pozitie verticala si se indeparteaza varful portaltoiului, acesta apoi se reduce treptat, pe masura dezvoltarii altoiului.

Se aeriseste pentru calire, apoi cand altoiul este suficient de intarit, in toamna sau in primavara, portaltoilul se inlatura complet.

Ghivecele se pastreaza peste iarna, in rasadnite reci, iar primavara se planteaza in sol. Daca este necesar se trateaza. In teren, rasinoasele se pot altoi prin alipire sau in placaj lateral.

altoireIngrijirea plantelor altoite cu ramura detasata:

Legaturile se verifica si se slabesc, apoi se inlatura cand lastarii altoi ating 15-20 cm inaltime. In acest timp se executa si tutorarea altoilor in scopul prevenirii ruperii lor de catre vant sau pasari. Cresterile de pe portaltoi se indeparteaza cu exceptia unui singur lastar tragator de seva, care se ciupeste. Lastarii altoi se paliseaza de tutore.

In cazul altoirilor pe tija, tutorii se fixeaza direct pe portaltoi prin dubla legatura cate 2 de o parte si de alta a altoiului. Tutorele cu lungimea de 50 cm si grosimea de 1-2 cm se ciopleste in partea dinspre portaltoi, pentru a se fixa mai usor. De asemenea se mai pot utiliza tutori legati in forma de arc deasupra altoiului, confectionat fiind din nuiele flexibile.

3 Comentarii:

Adauga un comentariu

*